Mătușa, Paraschiva B. s-a supărat că nepoata sa a acceptat calitatea de moştenitor a defunctului său tată, chiar dacă tânăra, care este psiholog, nu a fost de acord să contribuie la plata ritualurilor creştineşti. După dezbaterea moştenirii, Paraschiva B. a fost obligată să plătească o sultă de 6.000 de lei nepoatei sale. Mătușa a cerut banii cheltuiți la înmormântare și pomeni, adică 14.000 de lei pe care i-a cheltuit în condițiile în care ajutorul de înmormântare a fost de doar 2.400 de lei
Coliva, pe masa judecătorilor
La proces au venit chiar și săteni care au participat la înmormântare și praznice și care au relatat, din ce știau ei, ce sume s-ar fi cheltuit și ce s-a servit la masă, dar și că fiica nu a participat nici la înmormântare nici la pomenile ulterioare.
Pârâta, Mădălina B., a precizat în instanţă că a avut doar relaţii formale cu tatăl ei, mama sa divorţând da el încă din 1987. „Pe tot parcursul vieţii, tatăl nu a manifestat niciun interes în a se implica în viaţa pârâtei, ceea ce a condus la o înstrăinare de familia paternă. Mătuşa sa a înştiinţat-o despre deces în condiţii care au făcut imposibilă participarea sa la înmormântare, pârâta fiind oricum străină de acele locuri şi acei oameni (…) Prin cerere, mătuşa face alegaţii nesusţinute şi transformă o formă de milostenie într-o modalitate de încasare a unor sume de bani“, a spus tânăra, conform motivării Judecătoriei Iaşi, redată de adevarul.ro
Judecătorii i-au dat dreptate mătușii, spunând că nepoata ei ar fi trebuit să suporte cheltuielile de înmormântare și pomeni, întrucât a acceptat moștenirea, iar prin asta a ajuns în situația unei injuste îmbogățiri. Totuși, au respins acțiunea reclamantei, pentru că femeia nu a avut decât bonuri de 700 de lei, sumă acoperită de ajutorul de înmormântare.
DOCUMENTE DIN INTERIOR: Guvernul ascunde proporțiile pestei porcine, harta Comisiei Europene cu evoluția focarelor înroșește tot mai mult din țară!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro