Pe site-ul Tribunalului Bucureşti, se arată că singurul dosar cu numărul …./3/2009 în care Dan Şova este parte este cel în care acesta a reclamat-o pe Monica Macovei pentru calomnie.
Acţiunea a fost intentată de Şova în urma acuzaţiilor Monicăi Macovei privind contractele de consultanţă juridică încheiate de casa de avocatură a acestuia cu complexurile Turceni şi Rovinari.
Dan Şova a câştigat procesul, în noiembrie 2013, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Monica Macovei fiind obligată să îi plătească 10.000 de lei.
„În ordine cronologică, primul proces-verbal datat 19.12.2005 semnat de Şova Dan-Coman şi (…) impunea o regulă în cadrul SCA „Şova şi Asociaţii” în sensul că începând cu 01.01.2006 fiecare client cu care societatea are sau va avea încheiat un contract de asistenţă juridică pentru consultanţă lunară va fi coordonat de un avocat partener sau colaborator care va fi stabilit printr-un proces-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor „Şova şi Asociaţii”, respectivul avocat fiind denumit avocat coordonator de client. Un al doilea proces-verbal datat 15.01.2007 vizează hotărârea adunării generale în sensul că datorită plecărilor dese în străinătate ale inculpatului Şova Dan-Coman a fost împuternicit (…) să semneze şi să negocieze contracte de asistenţă juridică. Din declaraţiile (…) şi (…),(…) rezultă faptul că aceştia au semnat acele procese verbale în perioada 2010 – 2011 pe fondul scandalului mediatic apărut în presă în legătură cu contractele de asistenţă juridică încheiate de societatea de avocaţi cu cele două complexuri energetice. De asemenea (…) că nu au avut loc niciodată adunările generale atestate prin procesele verbale respectiveale Adunării Generale a Asociaţilor SCA Şova şi Asociaţii”, se arată în rechizitoriu.
Procurorii precizează că aceste procese-verbale sunt false „în sensul că sunt antedate, prezintă o stare de fapt inexistentă la datele respective iar conţinutul lor este conceput astfel încât să corespundă interesului actual al inculpatului Şova Dan-Coman”.
Astfel, toate cele 11 procese-verbale au fost folosite la datele de 01.10.2014 şi 20.02.2015 în faţă Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cadrul anchetei în dosarul Turceni-Rovinari.
Totodată, „procesul-verbal datat 15.01.2007 care vizează hotărârea adunării generale a SCA „Şova şi Asociaţii” în sensul că datorită plecărilor dese în străinătate ale inculpatului Şova Dan-Coman a fost împuternicit (…) a fost folosit în data de 27.04.2010 când inculpatul l-a depus la dosarului nr. (…)/3/2009 al Tribunalului Bucureşti având ca obiect acţiune în răspundere delictuală în care la data de 06.10.2009 reclamantul Şova Dan-Coman a chemat-o în judecata pe pârâta (…)”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro