„Suntem una dintre primele școli din județ care imediat după trecerea în online avea site special pentru lecții, pe care l-am creat într-un weekend. Colegii îmi dădeau materialele pentru elevi și eu le uploadam pe site, așa am funcționat vreo două săptămâni până când administrația locală a achiziționat tablete pentru toți elevii (pentru care am făcut și un tutorial pe YouTube) și toate cadrele didactice”, a povestit proful de mate Eduard Alin Grosu, de la Școala gimnazială nr. 1 din Peștera, pentru Școala 9. Tot aici a fost și el elev și a început să predea în 2019.
În localitatea cu doar 3.300 de oameni, proiectul profesorului are încă nevoie de timp pentru a fi înțeles, dar el și-a făcut o misiune din a explica de ce e important ca elevii să se familiarizeze și cu lumea NFT și blockchain.
„Încă suntem la început, oamenii din comunitate încă încearcă să înțeleagă, iar eu le explic de câte ori sunt întrebat, omul este mai sceptic când vine vorba de tehnologie și sper să le ofer rezultate palpabile”.
Matematică și criptomonede
Vor să strângă fonduri pentru educație, pentru școala lor, prin vânzarea NFT-urilor elevilor. Eduard urmărește de patru ani subiectul tehnologiei blockchain, fiind pasionat de lumea NFT-urilor. În urmă cu câteva săptămâni, a propus comunității școlare din care face parte inițierea acestui proiect unic, pentru a strânge fonduri suplimentare pentru școala din comună: fiecare elev urma să realizeze un desen pornind de la o schemă realizată de profesori, iar desenele urmau să fie digitizate și vândute sub formă de NFT-uri. Până la ora actuală, au fost strânse 800 de astfel de desene, de la elevii de la clasa I până la a VIII-a. Au vândut 30 până acum.
„Micii Giganți” este prima strângere de fonduri școlare pe blockchain cu NFT-uri unice realizate de elevi. „Totul a început cu o idee, apoi am pus-o în practică aducând-o în această lume; avem degetele încrucișate și, de asemenea, avem multă speranță că vom strânge fonduri pentru a sprijini educația elevilor noștri. Fără NFT-uri generate de computer. În spatele fiecărui NFT se află un elev și o poveste”, își descriu proiectul inițiatorii.
Pe lângă dimensiunea de dezvoltare personală a proiectului, există și o serie de beneficii educaționale: elevii au învățat despre cum funcționează internetul, ce înseamnă digitalizare, tehnologia blockchain. Fiind și profesor de informatică, Eduard i-a învățat pe elevii de gimnaziu și cum se pot feri de pericolele din spațiul cibernetic.
Articolul integral, în Școala 9.