Incidentul s-a petrecut joi după-amiază. Profesorul este acuzat că a chemat-o pe fată în sala de spot pentru a-i arăta mai multe pagube produse de colegii săi, potrivit sursei citate.

Ajunsă în vestiarele sălii de sport, fata susține că profesorul de religie a încuiat ușa și a început să o atingă, propunându-i să aibă o relație.

Eleva a reușit să iasă și a mers la directorul colegiului, reclamându-l pe profesor. Ulterior, la unitatea de învățământ a venit și tatăl elevei, după care a fost depusă o plângere la Poliție.

„În cursul serii de 13 octombrie a.c., ca urmare a informaţiilor apărute în mediul online, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Piteşti s-au sesizat, din oficiu, şi efectuează verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Argeş, într-un comunicat.

De asemenea, Inspectoratul Școlar Argeș s-a autosesizat și a dispus o cercetare disciplinară.

„Am început cercetarea disciplinară în acest caz. Profesorul respectiv predă de 18 ani la respectiva instituție de învățământ și până acum nu a avut vreo abatere disciplinară. Până la finalizarea anchetei, am decis ca profesorul respectiv să nu mai predea la acea clasă”, a transmis Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al județului Argeș, pentru Adevărul.

Contactată de presa locală, directoarea liceului, Ramona Rizu, a refuzat să facă vreo declarație cu privire la caz.

Urmărește-ne pe Google News