UPDATE, 12 oct, ora 8.30 – Polițiștii Inspectoratului Județean Constanța au deschis un dosar de cercetare penală după primirea sesizării din partea Școlii Generale nr. 39 „Nicolae Tonitza” în cazul profesorului de muzică din județul Constanța, care a postat pe o rețea de socializare imagini cu eleve care se pregăteau pentru ora de sport.
După analizarea probelor, politiștii din cadrul Secției 4 Poliție Constanța continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violarea vieții private”, conform art 226, alin 1 și 2 din Noul Cod Penal, în cazul bărbatului în vârstă de 33 de ani, implicat în incidentul de la Școala Generală nr. 39 „Nicolae Tonitza“.
UPDATE, ora 21:21: Profesorul care a postat pe o rețea de socializare imagini cu elevele sale care se schimbau înainte de ora de sport este călugăr, iar Arhiepiscopia Tomisului a reacționat cu privire la faptele acestuia.
„Urmare a celor întâmplate călugărul diacon Calinic nu mai slujește în Arhiepiscopia Tomisului”, au declarat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
Profesorul de muzică este călugărul Calinic, al cărui nume de mirean este Ciprian Savin.
Dacă vor apărea date noi în cazul în care este cercetat, acesta poate fi deferit consistoriului monahal. Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului au afirmat că Ciprian Savin era apreciat pentru activitatea lui muzicală și s-au declarat surprinși de cele întâmplate.
Se pare că imaginile au fost surprinse în sala de clasă, acolo unde elevii se schimbau după ora de sport și nu în vestiar, cum a comunicat inițial Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța.
Poliția din Constanța a fost sesizată joi, 11 octombrie, de conducerea Școlii Generale Nr. 39 Nicolae Tonitza în legătură cu cadru didactic titular. Este vorba despre un profesor de muzică.
Acesta ar fi intrat în posesia unor imagini de pe camerele de supraveghere ale școlii în care apăreau eleve care se pregăteau pentru ora de educație fizică.
Ulterior, acesta le-ar fi postat pe o rețea de socializare. În momentul de față politiștii constănțeni efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a producerii faptei și luarea măsurilor legale în consecință.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro