Tragedie la Pașcani, unde fostul director adjunct al Colegiului Tehnic C.F. Unirea Pașcani, Vasile Sofron, 62 de ani, a fost găsit mort ieri, într-o anexă, alături de un alt bărbat în vârstă de 44 de ani.
Descoperirea a fost făcută îm jurul orei 23:00 de soția prietenului profesorului, care a sunat de urgență la 112, dar salvatorii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi bărbați.
Ba, mai mult, ei s-au văzut nevoiți să le acorde primul ajutor soțiilor celor doi decedați, dar și soacrei unuia dintre ei, care a făcut un atac de panică.
Se pare că decesul celor doi a survenit din cauza unei butelii cu instalație improvizată, în acest caz fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.
În fața sălii de sport a liceului unde profesorul a predate a fost improvizat un altar cu lumânări, iar elevii și profesorii au ținut un moment de reculegere.
„Am pierdut un OM…și e liniște…atât de liniște de parcă n-ar fi fost niciodată aici, cu noi…Si domnul profesor nu mai spune nimic. Nu-l mai auzim pe holurile școlii, nici în sala de sport, nici pe teren…fluierul său a amuțit pentru totdeauna. Noi, cei care mai rămânem o perioadă pe aici, îi urăm drum bun către lumină” este un mesaj în memoria profesorului.
Recent, criminaliștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă și în cazul decesului Israelei Vodovoz.
Citește și: Nou scandal cu Facebook în prim plan. Rețeaua vrea cu orice preț să crească numărul de utilizatori, chiar dacă acest lucru ar duce la victime