Tânărul a intrat în școală cu ranga, pentru a se răzbuna pe profesorul de fizică şi chimie Claudiu Tănase, care îi agresase mama. Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele tânărului agresor.
„Fiul femeii agresate de profesor a pătruns, fără drept, în incinta unităţii de învăţământ cu o rangă în mână. Ulterior, tânărul a lovit cu respectiva bucată de metal uşa unei săli de clasă în care se închisese profesorul de fizică.
În urma apelurilor la 112, poliţiştii de la postul comunal şi de la Secţia Poliţia Rurală nr. 1 Vaslui au mers la şcoală, fiind declanşate cercetări faţă de tânăr pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ameninţare şi port, fără drept, de corp contondent”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Mediafax.
Polițiștii i-au întocmit dosar și dascălului, care se pare că ar fi împins-o pe mama elevului, după ce aceasta i-a reproșat o notă primită de copilul ei la școală. Profesorul s-a enervat și a lovit-o pe femeie cu piciorul, după care aceasta a căzut pe scări și a leșinat.
Citește și:
Decizia asistentei maternale al cărei copil a fost terorizat de învăţătoare: transferul la altă şcoală
A vrut să se sinucidă după ce a certat-o directoarea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro