Comentează86% dintre cazurile raportate de abuz fizic asupra copiilor au avut loc în familie, arată Autoritatea Naţională pentru protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Sunt raportate în jur de 15.000 de cazuri de violență anual. Sunt cazuri extreme care ajung în atenția autorităților. Specialiștii cred că cele mai multe rămân în spatele ușilor închise și perpetuează comportamentul agresiv la viitorii adulți.
Școala 9 a vorbit cu psihologul Keren Rosner și cu sociologul Radu Mălureanu despre abuzurile la care sunt supuși copiii, despre cum stăm la nivelul societății și ce putem face pentru a opri fenomenul.
„Copilul se simte umilit, nefericit, trist”
Reporter: Care sunt cele mai dese motive pentru care părinții își agresează copiii?
Keren Rosner: Părinții care invocă metoda violenței ca formă de educație de obicei o aplică în orice situație: când nu are rezultate bune la școală, când nu au un comportament așa cum și-l doresc ei sau când copilul este spontan și are o reacție atipică, atunci când își exprimă propriul punct de vedere.
R: Ce simt copiii când sunt agresați?
K.R.: Agresiunea este percepută ca o formă de comunicare și interiorizată ca o formă de exprimare a unei nemulțumiri. În momentul în care este agresat, copilul se simte umilit, nefericit, trist, iar uneori simte nedreptate, depinde de situație. Dacă acesta este agresat în urma unui lucru pe care el înțelege că l-a făcut greșit, are impresia că merită acea pedeapsă, dar de cele mai multe ori se simte nedreptățit, furia fiind sentimentul predominant.
R: Cum îi afectează asta ulterior în viață?
K.R.: Având în vedere că el a învățat că asta este o formă prin care îți exprimi dezacordul față de o persoană sau o situație, la rândul lui devine violent și agresiv, fiind forma lui de a-și comunica nemulțumirea. Sunt și situații în care copiii adoptă un comportament de izolare, de retragere și de neimplicare în activitățile cotidiene. Aceștia evită să lege prietenii, pentru că au impresia că ceilalți bănuiesc ce li se întâmplă și se percep ca niște copii care nu merită atenție.
„Există abuz al părinților din nevoia de a-și legitima autoritatea față de copii”
Reporter: Cum se privesc abuzurile din punct de vedere sociologic?
Radu Mălureanu: La nivel sociologic, agresorii își exprimă și afișează poziția de superioritate față de celălalt pentru confirmarea unei ierarhii. Există abuz al părinților din nevoia de a-și legitima autoritatea față de copii, a fraților pentru a stabili o ierarhie între ei, a colegilor, pentru aceeași ierarhie în grup. Există abuz al șefilor față de subalterni, al deținătorilor de resurse față de cei care au nevoie de ele.
R: De ce unii români și nu numai au atitudinea asta în continuare față de copiii lor?
R.M.: Nu ține de români în mod deosebit. Abuzul față de copii este răspândit pe glob, inclusiv în țările avansate. Răspunsul este simplu, pentru că așa au fost învățați. Nu mai departe de acum câteva decenii, bătaia era considerată o formă legitimă de educație și de integrare în societate. Ba chiar există populații unde încă se mai practică inclusiv mutilări ritualice ale copiilor. Această atitudine este înrădăcinată adânc în cultura unor populații, uneori avizată pozitiv de arbitrii valorici, cum ar fi biserica.
R: Ce spune asta despre noi ca nație?
R.M.: În general, stabilirea locului într-o ierarhie socială prin acte violente sau abuzive arată o lipsă a valorizării persoanei, un respect destul de scăzut al acesteia pentru o aparență potrivită la nivel social. Ceva de genul stupul contează, nu furnica sau albina. Cum spuneam, această formă de educație este încă din istorie. Acum ceva timp, nu era surprinzător să vezi o vânzătoare la pâine să abuzeze un cumpărător mai firav în aparență, mai ales copiii. Și rareori se luau măsuri împotrivă.
Interviurile integrale, pe Școala 9.