La Zoo Brașov a fost adus un pui de jaguar, de un an şi jumătate, donat de Zoo Sibiu. Femela de jaguar, Francesca, va sta în carantină, timp de 30 de zile, perioadă în care i se vor face analize şi se va adapta cu noul loc, după care va fi expusă publicului.
„I s-a amenajat un ţarc, în care este inclusiv o piscină, astfel că va beneficia de cele mai bune condiţii”, a precizat directorul Grădinii Zoologice din Braşov, Alin Pînzaru, citat de BunaZiuaBrasov.
Pe lângă jaguar, la Zoo Brașov au fost aduse şi 10 exemplare de lebede albe de pe Lacul Cetății, care înconjoară fortificaţia de la Făgăraş.
Pe de altă parte, proiectul de extindere a Casei Maimuţelor de la Grădina Zoologică Braşov a fost scos la licitaţie zilele trecute.
Potrivit anunţului postat pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice, valoarea lucrărilor a fost estimată la suma de 2.5 milioane de lei. Termenul de depunere a ofertelor este 4 octombrie, iar lucrările vor dura un an de la data predării amplasamentului.
Citește și: Cum se votează prin corespondență în Noua Zeelandă: Partidul Cannabisului și Partidul Internetului, pe buletinul de vot!