Fotograful Paul Gobinda, care a publicat fotografiile, povestește că în timpul unei excursii de patru zile la Templul Dakshineswar Kali din Kolkata, India, a reușit să se apropie foarte mult de un grup de 40 de maimuțe.

În timp ce încerca să le facă fotografii, un pui de maimuță curios a venit până lângă aparatul foto și a pus mâna pe el. ”În acel moment am declanșat aparatul și s-a făcut fotografia care pare a fi un selfie realizat de puiul de maimuță”, spune Gobinda.

Imediat după aceea, mama puiului intervine și îl ia la o parte pentru a-l opri să mai facă și alte năzbâtii.

Fotograful de la National Geographic a ținut să precizeze că el este cel care a realizat fotografia pentru a nu se ajunge la o nouă dezbatere privind dreptul de autor asupra imaginii așa cum s-a întâmplat anul trecut cu macacul Naturo. În 2011, maimuța în vârstă de 6 ani s-a jucat cu o cameră de fotografiat și și-a făcut un selfie care l-a făcut celebru în întreaga lume. Fotografia i-a adus lui Naruto, milioane de fani, dar și un proces pentru drepturile de autor care a durat ani și s-a încheiat anul trecut. O instanță a decis ca fotograful să doneze 25% din veniturile obținute de pe urma vânzării fotografiei.


Citește și: Euronews scrie despre fuga lui Radu Mazăre în Madagascar. „Românul care caută azil în Africa”


 

Urmărește-ne pe Google News