Adolescentul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, la fel ca şi vârsta, s-a dat drept doctor şi a activat în spital timp de o lună, fără să îl întrebe nimeni nimic, interval în care s-a plimbat prin unitatea medicală purtând halat de doctor, stetoscop şi mască.
I s-a înfundat după ce un pacient l-a văzut într-un cabinet de ecografie cu o uniformă pe care scria “anestezist”. Acestuia i s-a părut că băiatul este prea tânăr şi a raportat totul conducerii. În urma unei anchete, poliţia a conchis că puştiul nu a comis nici o infracţiune cât s-a jucat de-a doctorul.