Alexandru Bejan, elev în clasa a-XI-a la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, a fost răpit în februarie din şcoală de doi ofiţeri KGB, potrivit site-ului moldova.org.
Timp de şase ore a fost supus unor presiuni inimaginabile, fiind forțat să semneze un autodenunţ, după ce a fost acuzat că a trimis bilete de ameninţare unor grădiniţe din localite, fiind șantajat și cu o ”expertiză grafologică” legată de acele scrisori. Băiatul în vârstă de 17 ani cu ochii albaștri ca cerul a fost amenințat că, în cazul în care nu-și va recunoaște „vina” că va fi dus la miliție, unde fie va fi bătut, fie va fi închis pe un termen de 16 ani.
În iunie, puștiul a fost condamnat de KGB la 3 ani de închisoare sub acuzaţia de terorism, fără să înțeleagă măcar de ce i se întâmplă tocmai lui acest lucru.
”În 2009, atunci când venisem din satul meu Tocmagiu în oraşul Tiraspol la studii am avut un singur incident. O cunoştinţă de-a mea s-a luat la bătaie cu un locuitor, iar eu am fost reţinut şi am depus mărturii, ulterior condamnat pentru „huliganism”. Atât. Nu înţeleg de ce am figurat pe lista lor de suspecţi şi nici rezultatele expertizei lor n-o înţeleg pentru că n-am scris nicio scrisoare de ameninţare niciodată”, a explicat Alxandru, pentru Moldova.org.
Un elev din Brăila a aflat de Alexandru și s-a mobilizat pentru a-l ajuta. Alin Cristea, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor din oraș, este singurul român care a luat până acum atitudine. El a sesizat până acum autorităţile din Republica Moldova, pe cele România și a formulat o petiţie on-line, la care a strâns, în 72 de ore, peste 160 de semnături.
Cei care vor să-l ajute pe Alexandru pot intra pe www.petitieonline.ro și să semneze petiția.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News