„La fața locului au fost trimise cinci echipaje de pompieri, cu trei autospeciale cu apă şi spumă, o ambulanță SMURD dar şi o specială pentru preluarea victimelor de la înalțime. În locuința unde a izbucnit incendiul a fost descoperită o victimă, un bărbat în vârstă de 57 ani, fără semne vitale. A fost resuscitată şi apoi transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin”, a declarat Raluca Tîrcă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.
Sursa citată a mai precizat că pe perioada intervenției au fost evacuate 40 de locatari ai imobilului unde a izbucnit incendiul.
Din primele verificări ale specialiştilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, incendiul ar fi izbucnit din cauza unei țigări care a fost uitată aprinsă.
Garsoniera în locuia bărbatul dus în stare gravă la spital a fost distrusă în totalitate.
Citește și: Fratele lui Cristian Pomohaci este cadru universitar. Trăiește la Sibiu și are peste de 100 de lucrări știintifice publicate