Potrivit raportului, liderul de la Kremlin a dat ordinul să se facă eforturi de a-l ajuta pe republicanul Donald Trump să câştige alegerile prezidenţiale din SUA, și să descrediteze campania electorală a democratei Hillary Clinton.
„Președintele rus Vladimir Putin a ordonat o campanie cu scopul de a influența alegerile prezidențiale din SUA din 2016. Putin și guvernul rus au dezvoltat o preferință clara pentru președintele ales Donald Trump”, scrie în raport.
Documentul, deși a omis detalii clasificate, susține că Rusia a lansat o campanie fără precedent pentru a manipula corpul politic american, provocând disensiuni la Washington. Congresul SUA a certificat vineri, victoria lui Trump în Colegiul Electoral, deși Clinton a câștigat votul popular de aproape 3 milioane de buletine de vot. De asemenea, serviciile de informații americane avertizează că moscova „va aplica lecțiile învățate” în această campanie pentru a influența și alegerile din alte țări.
CIA a identificat oficialii ruși din spatele atacurilor informatice
Concluziile se bazează pe informatii culese de FBI, CIA si NSA, iar raportul a fost difuzat pe site-ul Directiei Naționale de Informații (DNI), care supervizează marile agenții americane de informații.
Obama i-a reamintit succesorului său republican Donald Trump că „suntem în aceeași echipă”, din care Rusia nu face parte, la scurt timp după publicarea raportul serviciilor de informații ale SUA, potrivit CNN.
„Unul dintre lucrurile care mă preocupa este că reprezentanti republicani sau experți și comentatori par să aibă mai multa încredere în Vladimir Putin decât în concetățenii lor americani, întrucat acești concetățeni americani sunt democrați. Așa ceva nu se poate. Trebuie să reamintesc că suntem în aceeași echipă. Vladimir Putin nu este în echipa noastră”, a declarat Obama într-un interviu pentru ABC News, menționând că nu-i place că unii încearcă să submineze credibilitatea serviciilor secrete și să divizeze societatea americană.
Preşedintele ales, Donald Trump, care va prelua funcţia la 20 ianuarie, şi-a manifestat în repetate rânduri scepticismul cu privire la responsabilitatea Rusiei în atacul informatic.