Decizia luată anul trecut de Angelei Merkel de a deschide granițele țării pentru a permite unui aflux de refugiați, aproximativ un milion, să intre în Germania, precum și refuzul ei de a impune un număr limită de refugiați pe care țara îi poate primi, au stârnit diviziuni profunde în cadrul formațiunii sale politice și o scădere bruscă a popularității sale.
Însă, în ciuda acestor aspecte, cancelarul se pare că a reușit să câștige simpatia refugiaților, fapt pentru care un Imad Kharma, un sirian de 41 de ani, a decis să se înscrie în partidul acesteia, potrivit ziarului german Bild.
Locuiește în Germania din 2014
‘O admir pe ea și politica ei, a făcut foarte mult pentru noi. Ea ne-a sprijinit și acum vrem să lucrăm cu ea. Avem nevoie doar de puțin timp pentru a ne integra și pentru a începe să lucrăm aici. Și poate astfel, putem lucra împreună pentru a duce mai departe economia țării’, a declarat Kharma, care a afirmat că speră să o întâlnească pe Angela.
Imad locuiește în Germania din 2014. El a povestit că satul lui de lângă Homs din Siria a fost invadat de extremiștii islamiști ISIS care au ucis o grămadă de locuitori. „ A fost un dezastru”, a spus acesta, precizând că a decis fără să stea pe gânduri să-și părăsească țara. Astfel, și-a luat soția și cele două fete, în februarie 2014 și a plecat în Germania, el locuind acum în Grossenhain.