„Casa Albă ne-a informat că, dacă AP nu își aliniază standardele editoriale cu ordinul executiv al președintelui Trump, care redenumește Golful Mexic drept Golful Americii, accesul nostru la un eveniment din Biroul Oval va fi restricționat”, a declarat editorul executiv al AP, Julie Pace.

Ordinul lui Trump, efect doar în SUA

Ea a precizat că reporterul agenției a fost împiedicat să participe la semnarea ordinului executiv.

Donald Trump a emis luna trecută un ordin prin care a declarat că Golful Mexic va fi numit „Golful Americii”, argumentând că este „o parte esențială a Americii”, importantă pentru producția de petrol, pescuit și turismul din SUA.

Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, acest corp de apă a fost cunoscut de ambele guverne, american și mexican, drept Golful Mexic.

Într-o notă editorială emisă anterior, AP a subliniat că ordinul executiv al lui Trump are efect doar în Statele Unite și că Mexicul, alături de alte țări și organisme internaționale, nu este obligat să recunoască schimbarea. Agenția de presă a precizat că va continua să utilizeze denumirea originală, menționând însă și termenul introdus de Trump.

Julie Pace a denunțat această interdicție drept o amenințare la adresa presei libere, afirmând că „limitarea accesului la Biroul Oval pe baza conținutului editorial al AP încalcă în mod evident Primul Amendament și împiedică publicul să primească informații independente”.

Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”
Recomandări
Adrian Constantin, profesorul care a câștigat „Nobelul Austriei”, fost coleg de cameră cu Nicușor Dan: „Nu și-a folosit talentul pentru a domina sau umili”

Asociația Corespondenților de la Casa Albă (WHCA) a condamnat decizia administrației, calificând-o drept „inacceptabilă” și cerând o revizuire imediată a acesteia.

Președintele WHCA, Eugene Daniels, a declarat: „Casa Albă nu are dreptul să dicteze modul în care organizațiile de știri își desfășoară activitatea și nici să sancționeze jurnaliștii pentru deciziile editoriale ale redacțiilor lor”.

Muntele Denali din Alaska devine McKinley

Pe lângă redenumirea Golfului Mexic, Trump a emis și un alt ordin executiv prin care a schimbat denumirea celui mai înalt munte din America de Nord, „Denali” din Alaska, în „Muntele McKinley”.

AP a acceptat această modificare, explicând că, deoarece muntele se află exclusiv pe teritoriul SUA, președintele are autoritatea de a schimba denumirile geografice federale din interiorul țării.

Associated Press, cea mai mare agenție de știri din SUA, își menține de ani un ghid editorial de referință, „Stylebook”, utilizat pe scară largă în redacții și birouri corporative pentru stabilirea normelor lingvistice și stilistice.

Google Maps și Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA au redenumit oficial Golful Mexicului în Golful Americii, așa cum a ordonat noul lider de la Casa Albă, Donald Trump.

Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile
Recomandări
Povestea lui Falko, calul de tracțiune mort după un concurs de tras bușteanul. De ce proprietarul din România l-a revândut după trei zile

La începutul anului, cu câteva zile înainte de a fi învestit la Casa Albă, Donald Trump a anunțat că vrea să redenumească numele Golfului Mexic în „Golful Americii”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
Libertateapentrufemei.ro
Veste bună azi pentru Elena Udrea și familia ei! Ce decizie a luat Tribunalul Prahova în legătură cu pedeapsa pe care o execută
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Adevarul.ro
The Spectator, diagnosticul eșecului lui Simion: „A fost prea mult în online”. Cum îl descrie presa britanică pe liderul AUR
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Elle.ro
Daciana Sârbu, confesiuni emoționante despre cele două fiice ale ei, Irina și Maria. Ce o îngrijorează: „Nu sunt pregătită. Nu vreau să mă gândesc. Refuz…”
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Observatornews.ro
Majorarea taxelor şi impozitelor este inevitabilă, avertizează economiştii. "E o situaţie gravă"
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile
HOROSCOP
Horoscop 28 mai 2025. Peștii au multe de făcut și la fel de multe de planificat, dar este bine să aibă răbdare, să nu se grăbească deloc cu concluziile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI