Întrebată cu privire la această informaţie, mişcarea pro-iraniană a afirmat că ea comunică prin intermediul „declaraţiilor oficiale” publicate de biroul său, fără a infirma sau confirma pierderea contactului cu Safieddine.

Responsabilul Hezbollah a declarat pentru AFP că „contactul cu Sayyed Safieddine a fost pierdut de la raidurile violente împotriva periferiei” sudice a Beirutului, bastion al mişcării, în cursul nopţii de joi spre vineri.

„Nu ştim dacă era prezent în locaţia vizată de raiduri şi nici cine era prezent cu el”, a adăugat el, sub protecţia anonimatului.

O altă sursă apropiată partidului a confirmat această informaţie: „Partidul încearcă să ajungă la sediul care a fost vizat în subteran, dar Israelul efectuează sistematic noi raiduri pentru a încerca să împiedice orice eforturi ale salvatorilor”.

Potrivit acestei surse, Safieddine „era însoţit de Hajj Mortada, şeful serviciilor de informaţii ale Hezbollah”.

Safieddine este verișor pe linie maternă a lui Nasrallah, Cei doi au studiat împreună în Iran, la începutul anilor 1980.

La fel ca Nasrallah, Safieddine este un critic ferm al Israelului și al Occidentului, având legături puternice cu conducerea iraniană.

Relație strânsă cu generalul iranian Qasem Soleimani

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

Clericul șiit s-a născut în 1964 în satul libanez Deir Qanoun En Nahr, din sudul Libanului. La fel ca defunctul lider Hezbollah, el poartă turbanul negru care semnalează că este un „Sayyid”, un titlu onorific șiit care denotă descendența profetului Mahomed.

Clericul în vârstă de 60 de ani a avut o prezență vizibilă pe scena politică a Hezbollah, în special în ultimul an.

Pe tot parcursul războiului din Gaza, Safieddine a denunțat acțiunile Israelului în Gaza și la granița de sud a țării sale.

Safieddine a vorbit, de-a lungul timpului, despre „relația strânsă” dintre Hezbollah și Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran (IRGC), și, în special, despre generalul iranian Qasem Soleimani, care a fost ucis într-un atac aerian american pe aeroportul din Bagdad în 2020. Fiul lui Safieddine este căsătorit cu fiica lui Soleimani.

Safieddine a ocupat funcția de șef al consiliului executiv al Hezbollah și, până la moartea predecesorului său, a fost considerat unul dintre cei mai probabili înlocuitori ai acestuia. Gruparea teroristă nu a numit încă un succesor al lui Nasrallah.

Hassan Nasrallah a fost asasinat pe 27 septembrie într-un raid israelian asupra periferiei sudice a Beirutului.

Vineri, o sursă apropiată de Hezbollah a declarat că Israelul a efectuat în cursul nopţii 11 lovituri consecutive în suburbiile Beirutului, cele mai violente de când Israelul şi-a intensificat campania de bombardamente săptămâna trecută. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Unica.ro
„Intrăm într-o nouă eră pe plan internațional”. Anunțul lui Emmanuel Macron e îngrijorător! Ce avertisment a transmis Președintele Franței. A vorbit clar și despre România
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Viva.ro
Minerva vorbea adesea despre fiul doborât de o boală necruțătoare la doar 17 ani, însă puțini știu câți copii avea, de fapt. Povestea neștiută, mulți au rămas impresionați de gestul pe care îl făcea
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

O invazie a Canadei ar însemna sfârșitul puterii americane, conform unui expert în războaie de gherilă
Adevarul.ro
O invazie a Canadei ar însemna sfârșitul puterii americane, conform unui expert în războaie de gherilă
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Elle.ro
IMAGINI RARE de la nunta din Las Vegas a Amaliei Năstase cu Răzvan Vasilescu. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu 8 ani și au avut o ceremonie inedită. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

Momentul în care susținătorii lui Călin Georgescu răstoarnă mașina unui post TV în Centrul Vechi, după decizia BEC: "Ne vom lua ţara înapoi!"
Observatornews.ro
Momentul în care susținătorii lui Călin Georgescu răstoarnă mașina unui post TV în Centrul Vechi, după decizia BEC: "Ne vom lua ţara înapoi!"
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI