În referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Gheorghe Răzvan Enache, procurorii de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție, arată că unul dintre învinuiţii din acest dosar, Vasile Virlics, responsabil pentru lucrările efectuate pe stada Corneliu Coposu din Sighetu Marmaţiei, în anul 2006, urmează să fie expertizat psihiatric. Din actele depuse la dosar rezultă că acesta suferă, printre altele, de „tulburare mental organică”, fiind internat de mai multe ori în Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
În documentul citat se mai arată că, potrivit actelor de urmărire penală efectuate până în acest moment, conducta de gaz de pe strada Corneliu Coposu, din municipiul Sighetu Marmaţiei, locul unde s-a produs explozia, a fost montată efectiv în cursul lunii septembrie 2006. Dar, documentaţia tehnică – procesele verbale de recepţie, procesele verbale de lucrări ascunse, procesele verbale de dare în funcţiune, precum şi diagrama de presiune – a fost întocmită ulterior anului 2007, în fals, în sensul că persoanele care le-au semnat fie nu au văzut niciodată lucrarea efectuată, fie nu aveau calificarea necesară pentru a prelua acest tip de lucrări.
În noaptea de sâmbătă, 19 februarie, spre duminică, cu puţin înainte de ora 01:00, într-o discotecă de la subsolul unei clădiri din Sighetu Marmaţiei a avut loc o explozie în care au fost rănite şapte fete. 14 ore mai târziu, o a doua deflagraţie s-a produs chiar în timp ce se făceau cercetări. Au fost răniţi poliţişti, pompieri şi un notar, care avea biroul deasupra discotecii. În total, 21 de oameni au fost răniţi în cele două explozii. Un bărbat a murit.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1be2933652074967618b97a23be55db9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_40c4fb59fac549bece95be4a3d37f0eb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a3f65afff766ce7506b2593b59c2aa1b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9eca5b9e35a1d2113f5a8a7121a4c7d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_30650e5a7ff131bc18e3e9d6f76d5803.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_62162e4c19645c1978f92cecfce0cc59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_2ed2331e00a997701f8cdb6ba8858f85.jpg)