„Pentru siguranța copiilor: Copiii trebuie să rămână așezați la masă pe toată durata vizitei la restaurant. Alergarea între mese și în zona restaurantului prezintă un risc de rănire, inclusiv deplasări, căderi și ciocniri cu mobilierul și alți clienți”, scrie în anunțul restaurantului, care a devenit viral pe rețelele de socializare.
Totodată, în anunț se face referire și la „respectul pentru personal” și „pentru alți oaspeți”, menționând, totodată, că micuții pot „perturba experiența culinară” a altor clienți.
Anunțul restaurantului a stârnit controverse în mediul online, scrie Adevarul.ro.
„Oamenii ăștia ar trebui să meargă în Spania în restaurante și să ia exemplul ălora. Acolo copiii aleargă până și pe mese și toată lumea râde și se amuză fără să comenteze absolut nimic”, a comentat un utilizator pe Facebook. „Nu am copii dar mi se pare deplasată abordarea „copiii trebuie sa rămână așezați la masă pe toată durata vizitei”. Mai trebuia să spună cu mâinile la spate și să nu vorbească neîntrebați. Nu rezonez cu o astfel de abordare”, a adăugat o altă persoană.
„E un regulament, nu doar o simplă recomandare”
Contactat de sursa citată pentru a explica afișul, managerul localului Sera Eden a afirmat că este vorba despre „un regulament de ordine interioară și nu doar o simplă recomandare”.
„Sunt trei mari motive pentru care am impus acest regulament. În primul rând, pentru protecția și siguranța celor mici. Restaurantul nostru este foarte spațios, decorat cu multe plante, avem multă verdeață, este o adevărată grădină, ca un parc e la noi. Copiii sunt curioși, atrași, vor să descopere, să se joace. Este normal, firesc, sunt copii. Însă, dacă pleacă de lângă părinți, se pot pierde”, a explicat acesta.
El spune că prin aceste reguli se încearcă de fapt prevenirea unor accidente. „Fiind un spațiu foarte aglomerat, colegii mei nu mai au atenție distributivă. Nu pot fi mereu atenți la mese, la clienți, la copii. Ei merg printre mese cu tăvile cu mâncare și băuturi pentru clienți și se pot întâmpla accidente. Pot intra copiii în colegii mei, pot dărâma tăvile.. dar gândiți-vă ce se poate întâmpla dacă un copil se opărește cu mâncare sau cu o băutură fierbinte. Sunt situații pe care vrem să le ținem sub control”.
El a spus apoi că „cine nu respectă regulamentul este invitat, politicos, să părăsească localul”.
„Evident, clientul respectiv poate veni din nou la noi, îl așteptăm și îl primim cu bucurie data viitoare. Le ducem frumos nota, ne cerem scuze pentru inconvenient și îi așteptăm altă dată, cu sau fără copii, dar respectând aceste reguli”, a continuat el.
În 9 iulie 2022, un mesaj similar publicat în social media de restaurantul Jai Bistrot din Capitală (Calea Griviței, nr. 55) a stârnit reacții vehemente și o polemică ce a împărțit în două tabere opinia publică.