În urmă cu aproape trei ani, Petrișor Saint, un tânăr de 35 de ani, trăia în localitatea Castelcovati din Italia. Bărbatul a fost victima unei înscenări ca-n telenovelele de proastă calitate, pusă la cale de vecina lui, scrie rotalianul.

Angela Betella, o bătrână de 87 de ani, și amantul său au făcut în așa fel încât să pară că pe 1 octombrie 2016 tânărul român a pătruns în casa pensionarei și ar fi violat-o sub amenințarea unui cuțit.

Anchetatorii italieni au prelevat probe ADN de la locul presupusului abuz sexual și au ajuns la concluzia că ADN-ul din lichidul seminal aparține unui alt bărbat. Este vorba despre Pietro Preti, un italian care avea 69 de ani la acea dată.

Petrișor nu e despăgubit de statul italian pentru că a făcut închisoare pe nedrept

Polițiștii au stabilit că, în noaptea în care ar fi avut loc violul, bătrâna a întreținut relații sexuale cu amantul ei, alături de care a decis să-și însceneze violul și să-l incrimineze pe tânărul român pe care voia să se răzbune. Motivul: pensionara tot se certa cu Petrișor Saint din cauza zgomotului pe care bărbatul și familia sa îl făceau.

În nicio clipă, pensionara nu a ținut cont de faptul că Petrișor este tatăl a doi copii. Cu toate că a fost declarat nevinovat, românul și-a pierdut locul de muncă de la fabrica de var la care lucra.

Cu ajutorul unui avocat, Petrișor Saint a dat-o în judecată pe bătrână pentru calomnie și a cerut să fie despăgubit cu suma de 25.000 de euro, pentru cele 40 de zile pe care le-a petrecut în închisoare.

Curtea de Apel din Brescia a considerat că tânărul român nu merită să fie despăgubit, notează sursa citată.

Ajutat de avocatul
Cristian Mongodi, Petrișor Saint a dat-o în judecată pe bătrână
pentru calomnie și a cerut să fie despăgubit cu suma de 25.000 de
euro, calculând totul în funcție de zilele petrecute în
închisoare, dar Curtea de Apel din Brescia a considerat că bărbatul
român nu merită să fie despăgubit.

Curtea de Apel a respins cererea de despăgubire deoarece clientul meu era de negăsit când carabinierii îl căutau pentru a-l aresta. De fapt, nu era de negăsit, ci se mutase pur și simplu la un văr de-al său. După trei zile a mers la serviciu în mod normal, deci nu avea nicio intenție de a se ascunde sau a fugi. Pentru judecători însă, cu această mică întârziere a încetinit ancheta.

Cristian Mongodi, avocatul lui Petrișor Saint

Află povestea bărbatului care a stat 45 de ani la închisoare pe nedrept.

sursă foto: rotalianul

 
 

Urmărește-ne pe Google News