Ancheta a stabilit că, în după-amiaza zilei de 16 aprilie, bărbatul și-a amenințat un conațional, arătându-i un cuțit, apoi l-a obligat să îi predea mașina. A doua zi, mama victimei a fost contactată de hoț.
Acesta a cerut 600 de euro pentru restituirea autovehiculului, apoi, după o negociere, a acceptat să primească 300. Infractorul a stabilit o întâlnire cu femeia, în apropierea autogării din Cosenza.
Pe 17 aprilie, în momentul în care a primit banii, au intervenit carabinierii care, alertați de victimă, l-au reținut pe suspect. Carabinierii i-au returnat reclamantului mașina, găsită sub casa tâlharului.
Judecătorul de la Tribunalul din Cosenza a decis să aplice măsura preventivă de arestare în cazul bărbatului de 37 de ani.