Costel, un român e 50 de ani, a plecat în urmă cu trei luni în Italia, la cules de căpșuni. Și-a lăsat acasă mama bătrână și bolnavă, pentru a-și găsi un trai mai bun peste hotare. Ar fi vrut să se întoarcă în țară, însă nu acest lucru nu era posibil, pentru că nu își primise banii pentru care muncise pe plantația din Italia. 50 de euro pe zi erau banii pe care Costel îi primea de la patronii săi.
Zilele trecute, mama și sora bărbatului au primit vestea că acesta a murit. Familia este convinsă că epuizare a fost cea care l-a răpus.
„D-asta a murit! Ae atâta muncă şi căldură mare. Spunea că se simţea rău şi că ar vrea, dacă s-ar putea, să ajungă acasă. dar nu îi dădea drumul.. Au spus că nu le da drumul când sunt ei în perioada de lucru. Nu cred că îi ţinea sechestraţi, dar dacă nu le dădea bani să vină acasă. Numai 50 de euro. Cu ce să vină acasă?”, a spus familia lui Costel, pentru Știrile Kanal D.
În plus, familia a aflat de decesul românului nu de la patronii lui, ci de la un alt conațional. „Din câte am înţeles, fratele meu ar fi decedat pe dată de 8 iunie. Noi am fost anunţaţi vineri (9 iunie – n.r.) de către un român de tragedie. Iniţial am crezut că este vorba despre o glumă, nu am putut să cred că este adevărat. Am înţeles la un moment dat că asta s-a întâmplat şi am sunat la consulat. Mi s-a confirmat. Din câte am înţeles ar fi murit în urma unui infarct. La autopsie a ieşit că avea ulcer şi edem pulmonar”, a spus sora bărbatului, potrivit publicației Rotalianul.
Familia românului mai are acum un necaz. Nu îl pot conduce pe ultimul drum, pentru că nu au bani ca să-ș aducă acasă. Pentru repatriere, familia are nevoie de 3.000 de euro, bani pe care nu îi au.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro