Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi au indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux care figura în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

„În ziua de 18 mai a.c, în jurul orei 14:00, poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul unei misiuni specifice, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism marca BMW X6, condus de un cetăţean român, domiciliat pe raza județului Vaslui, în vârstă de 58 de ani”, informează polițiștii.

Deoarece agenții au avut suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, i-au cerut șoferului să conducă la sediul instituţiei, pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în rate şi nu s-a gândit că ar putea avea probleme dacă nu mai plăteşte ratele.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de peste 150.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Urmărește-ne pe Google News