Iulian Nicolae Vintilă, în vârstă de 47 de ani, a fost pus sub acuzare, alături de Besim Muderizovici, de 59 de ani, şi Ramiz Avdovici, 56 de ani, pentru săvârșirea de acte criminale, în perioada mai – noiembrie 1992, asupra civililor sârbi, care au fost bătuți sau persecutați în timpul detenției, potrivit news.egypt.com.
La acea vreme, Muderizovici era comandantul închisorii militare a armatei bosniace din Sarajevo, Avdovici – şeful gardienilor, iar Vintilă – gardian.
Potrivit Parchetului, mai mult de 200 de civili sârbi care au fost deţinuţi în acest penitenciar au fpst bătuţi, persecutaţi şi obligaţi la muncă silnică, iar 18 dintre aceștia au murit în urma acestor tratamente.
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Când credeam că s-a aflat aproape tot despre Călin Georgescu, ce a ieșit abia acum la iveală i-a surprins chiar și pe mulți dintre susținătorii lui. Uluitor despre ce este vorba, de fapt: ”Multe din...”
Libertateapentrufemei.ro
Cine sunt și cu ce se ocupă copiii lui Mircea Diaconu. Fiica îi seamănă leit. Din păcate, actorul s-a stins cu un mare regret legat de Victor, fiul lui
FANATIK.RO
Călin Georgescu, luat la întrebări de protestatarul Marian Ceaușescu: „Sunteţi ofiţer SIE sau ofiţer SRI? Sunteţi şarlatan?”. Video
Elle.ro
Vești excelente pentru artista noastră! După 3 ani de procese, a reușit să finalizeze divorțul. Primele declarații: „S-a terminat”
Unica.ro
'Nevastă plictisită, geloasă și cicălitoare'. Monica Bîrlădeanu, declarații surprizătoare la 3 luni de la căsătoria cu Valeriu Gheorghiță
Observatornews.ro
Afacere uriaşă în energie: 3,4 de clienţi români trec la MVM, compania controlată de Guvernul Viktor Orban
HOROSCOP
Horoscop 17 decembrie 2024. Gemenii s-ar putea să observe că apar anumite tensiuni și să nu și le poată explica în niciun fel