Nu a obținut niciodată permisul de conducere, dar de-a lungul timpului a achiziționat prin firma sa peste 1.200 de vehicule (majoritatea pe numele său), care au fost folosite de alte persoane. Potrivit cercetărilor, românul ar fi realizat astfel un câștig ilicit de aproape 750 de mii de euro, din plăți neachitate către organele fiscale și neplata taxei de drum.

Anchetatorii n-au oferit prea multe detalii despre român, cu excepția faptului că locuiește de ceva vreme în provincia Monza si Brianza. O măsură specială de supraveghere a fost cerută de Comisarul de poliție din Monza, urmând ca un judecător să se pronunțe în acest sens.

În plus față de acuzațiile de evaziune fiscală, din 2011 încoace polițiștii l-au descoperit de 20 de ori în timp ce conducea fără permis și comitea alte abateri rutiere. El a încercat aproape întotdeauna să scape de controale fugind cu mașini puternice, cu mare viteză, chiar și în zonele rezidențiale.

În două cazuri, a ajuns să piardă controlul mașinii, provocând grave accidente rutiere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News