Ministerul Afacerilor Externe a transmis, vineri seara, că din datele obținute de către reprezentanții Ambasadei României la Hanoi (acreditată și pentru Cambodgia), toți pasagerii și membrii echipajului acostat în Regatul Cambodgiei au fost supuși testelor medicale, acestea infirmând existența vreunui caz de infectare cu coronavirus.
În prezent, pasagerii sunt transferați în capitala Cambodgiei, Pnom Penh, de unde vor fi îmbarcați pe diferite linii aeriene pentru a reveni în țările de domiciliu, respectiv de reședință. Costurile aferente transportului internațional vor fi suportate de către proprietarul vasului de croazieră.
„Până la acest moment, un cetățean român a fost îmbarcat din Pnom Penh către România. Conform informațiilor comunicate de autoritățile locale, membrii echipajului (inclusiv cei 8 cetățeni români) vor rămâne la bordul navei Westerdam”, a transmis, vineri, MAE.
Ambasada României la Hanoi menține legătura în permanență cu autoritățile implicate în gestionarea situației și va acorda asistență consulară, în limita competențelor legale, dacă situația o va impune.
Românul infectat cu coronavirus de pe nava de croazieră Diamond Princess, aflată în carantină în apele teritoriale japoneze, este într-o stare de sănătate bună, iar în prezent i se fac teste medicale suplimentare, a anunțat vineri seară Ministerul Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat joi că 17 cetățeni români se află pe nava de croazieră Westerdam, care a andocat în Sihanoukville, Cambodgia, după ce a fost respinsă de cinci porturi. Niciun caz nu coronavirus nu a fost confirmat deocamdată la bord.
Primul român care a fost depistat cu coronavirus lucrează de zece ani pe nava Diamond Princess, care se află în carantină în apele teritoriale japoneze.