Decesul celui care a fost Denis Moraraș a fost anunțat, miercuri, de conducerea Liceului Nr. 6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, instituție de învățământ pe care acesta o absolvise.

„A plecat în eternitate la vârsta de 33 ani… În luptele împotriva agresorului rus și-a dat viața românul din Cernăuți (suburbia Roșa Stânca), fostul absolvent al instituției noastre de învățământ Denis Moraraș. Este o pierdere ireparabilă pentru familie, rude și toți acei ce l-au cunoscut”, a transmis liceul, într-un comunicat publicat pe Facebook.

Militarul ucrainean de origine română va fi înmormântat, vineri, la orele 12.00, pe Aleea Gloriei din Cimitirul Central al orașului Cernăuți (Hodilău).

Cu o săptămână în urmă, alți doi militari ucraineni de origine română au murit pe front, în luptele din estul Ucrainei cu ocupanții ruși.

Este vorba despre Dumitru Cojocaru din satul Molnița, comuna Herța și Andrei Rusu din satul Dranița, comuna Mămăliga. Despre decesul militarilor au comunicat cele două primării pe paginile oficiale de Facebook.

„Veșnică amintire și glorie eroului! Veste tristă s-a abătut asupra comunităţii din comuna Mămăliga. Apărând țara de ocupanții ruși, a murit Andrei Rusu, originar din Dranița. Exprimăm sincerele condoleanțe familiei și prietenilor pentru pierderea ireparabilă. Odihnă veșnică în împărăția cerurilor”, au scris autoritățile din Mămăliga.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume

„O veste îngrozitoare a îndoliat ieri comunitatea noastră. Apărând Ucraina, a murit în timpul acțiunilor militare, al bombardamentului de artilerie lansat de inamic în regiunea Lugansk, campatriotul nostru, soldatul Dumitru Cojocaru din satul Molnița. Exprimăm sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui Dumitru”, se arată pe pagina comunei Herța.

FOTO. Liceului Nr. 6 „Alexandru cel Bun” – Facebook

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI