Un român din Italia a găsit o modalitate inedită de a face rost de bani. Inedită, dar și ilegală! El s-a dat drept preot, a ascultat spovedaniile credincioșilor și apoi le-a cerut bani pentru iertarea păcatelor.
Românul, care era cunoscut forţelor de ordine pentru tulburarea liniştii publice în timp ce era beat, s-a instalat cu câteva zile înainte de Paşte în biserica Santa Maria din Rovereto, un orăşel din provincial Trento. El a spovedit oamenii care au venit să se roage, iar, la final, le-a cerut bani pentru a-i absolvi de păcate, transmite news.ro, care citează Il Giornale.
Crendincioşii au început să se îndoiască de falsul preot, care mirosea mereu a alcool, abia când acesta a început să le dea sfaturi mai puţin obişnuite. De exemplu, el le-a cerut italienilor să dea dovadă de mai mult respect faţă de străini.
Un tânăr a alertat Carabinierii, care au mers la biserică şi l-au arestat pe român.