Într-un amestec de engleză și spaniolă, bărbatul i-a spus victimei, în vârstă de 64 de ani, că este polițist și că o suspectează că vinde cocaină. Românul i-a cerut astfel geanta pentru percheziție.
Cum nu a găsit nimic de valoare, românul i-a cerut femeii să-și scoată geaca, să vadă dacă nu ascunde droguri, scriu jurnaliștii de la El Periodic.
Românul a văzut atunci că ucraineanca avea o geantă mică sub pulover. Femeia avea acolo 1.000 de euro, iar românul a început să verifice bancnotele de presupusele droguri. Pentru a părea mai credibil, pe parcursul căutării, românul s-a prefăcut că vorbește la telefon cu un alt agent de poliție.
Într-un moment de neatenție al femeii, bărbatul a luat banii, apoi i-a înapoiat geanta. Românul i-a spus apoi refugiatei ucrainene că poate pleca, dar că trebuie să revină a doua zi în același loc cu toate documentele sale.
Ucraineanca a realizat abia când a ajuns acasă că a fost jefuită. Imediat, femeia s-a dus și a raportat furtul la poliția spaniolă. Românul a fost identificat de polițiști pe camerele de supraveghere din zonă și reținut.
Românul are numeroase antecedente penale pentru fapte similare și urmează să apară în fața instanței, mai scrie El Periodic.
Foto: El Periodic.com.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei