Românul a povestit despre ceremonia desfășurată în Dublin, la care a primit distincția.
„Președintele Irlandei, care ar fi trebuit să ofere distincțiile, nu a putut fi prezent, din păcate, pentru că la ei tocmai se încheiaseră alegerile… Gala de decernare s-a desfășurat într-o atmosferă foarte frumoasă și selectă, în cea mai prestigioasă școală de avocatură din Irlanda, într-o clădire care există parcă de prin 1512”, a povestit Cristian Bodnar pentru Bistrițeanul.
Tânărul din Bistrița a fost premiat deoarece a pus bazele unui program care construieşte imagini pe baza unei descrieri.
Cristian Bodnar spune că ideea dezvoltării aplicației i-a venit mai mult întâmplător atunci când căuta un subiect de cercetare pentru un proiectul anului III, notează sursa citată.
„A fost extraordinar, pentru că am întâlnit mulți oameni interesanți și mai toți câștigătorii m-au impresionat cu ce au făcut în zona lor de activitate. Speakerii au fost în special profesori de la universități de prestigiu din lume, dar au participat și reprezentanții unor ONG-uri, membri ai Guvernului și economiști… Am avut de susținut o prezentare despre proiectul meu. A fost și o sesiune de întrebări după prezentare… A fost bine. Toată lumea a fost interesată, unii au zis că e spectaculos ce am făcut”, a mai povestit Cristian Bodnar.
La doar câteva săptămâni de la publicare, programul lui Cristian a fost menționat într-un studiu realizat de o echipă de cercetători din Canada care încercau să genereze date medicale. Oamenii de știință au încercat, cu ajutorul aplicației, să obțină imagini cu scanări ale creierului.
Tânărul, care este masterand la Universitatea Cambridge, spune că a lucrat la proiectul de cercetare aproape nouă luni. Cristian a dedicat lucrarea fratelui său, Andrei, care acum este elev în clasa a VIII-a.
„Am tot citit lucrări de cercetare până când am găsit ceva interesant… În linii mari, este vorba despre un program care generează imagini din text: îi dai o descriere, iar el încearcă să genereze o imagine care respectă descrierea aceea, ca un om care și-ar imagina așa ceva… Spre deosebire de imaginile Google, aici este vorba despre imagini noi, în timp ce pe Google găsești imagini deja existente. Programul construiește imagini noi, le creează aproape din nimic, practic de la zero, nu le culege de pe net..”, a precizat Cristian Bodnar.
Recent, Primăria Sectorului 1 a premiat elevii de 10 la Bacaureat, însă tinerii au plecat deja din țară, așa că distincțiile au fost ridicate de părinți.
foto principală: Facebook Cristian Bodnar
foto galerie: Bistrițeanul
Citește și VIDEO | Un primar din România a fost filmat în timp ce fura dintr-un hotel. Culmea, se afla la o dezbatere despre anticorupție