“M-am căsătorit cu Georgiana în 2005, iar un an mai târziu a venit pe lume Alex, la maternitatea din Bacău. Cadrele medicale nu au putut observa şi diagnostica faptul că fiul meu avea dezlipire de retină şi paralizie cerebrală şi au lăsat-o pe soţia mea să-l ia acasă. Ne-au spus atunci că băiatul are puţin sub greutatea normală. Atât!”, se destăinuie românul, care continuă să povestească întâmplările care l-au dus tocmai în Irlanda: “În 2007, am reuşit să-l operez pe Alex la o clinică privată din Belgia. Atunci am realizat că în ţară nu sunt condiţii să se dezvolte normal. În acel timp eram frizer la salonul Andreea din Bacău şi câştigam binişor. Mama a găsit un anunţ în ziar în care scria că se caută frizeri în Irlanda, aşa că am plecat. Mi-am găsit de lucru la o frizerie de acolo. La finele anului am reuşit să-i aduc aici pe Alex şi pe Georgiana. Am jurat să nu ne întoarcem în ţară până când fiul meu nu va fi un copil normal. Din păcate, cum această boală nu se poate vindeca, nu vom mai locui vreodată în România”.
Şi-a deschis un salon în Dublin
Anul 2008 a fost plin de succese pentru Alin: i s-a născut al doilea fiu, David, Alex a fost integrat în sistemul medical irlandez, iar el a devenit campion naţional la frizerie. Următorul an a mai adus un trofeu pentru român: “Am câştigat al doilea titlu decernat de federaţia irlandeză de hairdressing. Pot să spun că de atunci sunt respectat şi apreciat. Mi-am schimbat locul de muncă, am devenit manager, iar salariul meu a crescut considerabil, aşa că am putut suporta cheltuiala de 2.000 de euro pe lună pentru Alex. În august 2009 mi-am deschis propriul salon, într-o zonă foarte bună a Dublinului”.
![ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_d547c096c5ef3d47908834ad3c76e4ee.jpg)
Anul acesta i-a adus moldoveanului succesul suprem: “Am câştigat pentru a treia oară consecutiv titlul de «Barber of the Year», aşa că acum apar în reviste, predau seminare pentru Compania American Crew şi voi reprezenta Irlanda la Campionatul Mondial de hairdressing de la Paris, în noiembrie”.
Românul încheie: “Sunt fericit că am reuşit aici, dar aş fi fost mai bucuros să fac toate acestea în ţara mea. Privitor la viitor, am două dorinţe: să iasă la iveală adevărul în cazul lui Alex şi să mă clasez pe podium la Mondialul de la Paris”.
În ce constă Campionatul de Hairdressing
În Irlanda, frizerii sunt constituiţi într-o federaţie, care organizează anual Campionatul Naţional de Hairdressing. Cei mai buni frizeri se întrec în îndemânare şi în inspiraţie în cadrul a 12 categorii. Anul acesta, Alin Jaleru a câştigat la stilul liber, unde accentul se pune pe perfecţiunea tunsorii şi pe stilul ales. Pe lângă acest trofeu, românul a luat şi cea mai importantă distincţie, fiind ales frizerul anului.
Bote, îmbracă-i modelele!
Alin Jaleru a început deja pregătirile pentru Campionatul Mondial din luna noiembrie. “Aş vrea să fac un apel la Cătălin Botezatu, dacă are plăcerea de a-mi îmbrăca modelele pentru marea finală de la Paris. Cred că ar fi o şansă în plus să-şi afişeze calităţile de fashion designer”.
![Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fa5094272ed93467ca689468e252cb8b.jpg)
Vine în ţară să dea maternitatea în judecată
Alin e convins că un lucru necurat s-a întâmplat la naşterea fiului său, Alex. “Mă gândesc serios ca nu cumva atunci să se fi petrecut ceva ce a rămas ascuns de cadrele medicale din maternitatea din Bacău. Spun asta pentru că soţia mea a mers lunar la ginecolog şi nu au fost probleme în timpul sarcinii. Foarte curând voi ajunge în România şi voi solicita toate datele cu privire la naşterea lui Alex, iar adevărul va ieşi la iveală. Îmi voi angaja un avocat şi voi acţiona spitalul în judecată”, adaugă românul.
![Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_2a994ee8d20e1668382fc26170752cf7.jpg)
![Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0f029ff406d2e39965fa7442489940db.jpg)
![În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_653d263e1f5d29826a003078e3988160.jpg)
![Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fdcc5822eceeaf5bd92244294352d595.jpg)
![Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a3b9d02b75163099a8e957ded282295f.jpg)
![O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_7519394d686c8205470812916d2da523.jpg)
![EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_080b97391683a2019f733be61e858629.jpg)
![Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_38a10056a0e1d4644bdebfd444d309fc.jpg)