Implicarea poliţiştilor de frontieră români a început în luna iulie 2021, când, la nivelul Poliţiei de Frontieră Maramureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de frontieră s-a stabilit că, mai mulți cetățeni români, desfășoară activități de călăuzire, transport și adăpostire de migranți de origine afro-asiatica pe teritoriul statelor Ungaria și Austria.

Având în vedere că persoanele implicate coordonau întreaga activitate infracțională de pe teritoriul Austriei, aspectele rezultate în documentarea dosarului penal au fost transmise autorităților competente din Austria prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) și Biroului Atașatului de Interne.

În urma activităților desfășurate în cooperare cu polițiștii austrieci au fost identificate ca făcând parte din grupare, peste 250 de persoane din Republica Moldova, România, Ucraina, Serbia, Estonia, Lituania, Turcia și alte state.

Gruparea era coordonată de un cetăţean român, de 28 de ani, cunoscut cu antecedente penale încă din perioada minoratului și urmărit internațional cu mandat de arestare preventivă în trei state, respectiv România, Ungaria şi Austria, pentru trafic de migranţi.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Cele mai multe dintre cele 250 de persoane erau călăuze. Numai în Austria au fost reținuți peste 90 de membri ai grupării, într-o cooperare între structuri de poliție ale landurilor Austria Inferioară și Burgenland și autoritățile române, cehe și ungare.

În urma probatoriului administrat, autoritățile statului Austria au emis mai multe mandate de arestare preventivă, inclusiv faţă de cetățeni români.

Un român e șeful rețelei care a strâns 152 de milioane de euro din trafic de migranți în Europa
Autoturisme folosite la transportul migranților, găsite în Maramureș. Foto: Poliția de Frontieră

Astfel, pe 4 mai 2022, suspectul principal și coordonatorul grupării a fost reținut la Florești, județul Cluj, de către poliţişti din cadrul Poliției Române.

În data de 6 mai 2022,a fost depistat de către polițiștii de frontieră pe raza localității Sighetu Marmației un alt membru al grupării, la care ulterior a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. La domiciliul acestuia au fost identificate un număr de 27 autoturisme despre care există suspiciunea rezonabilă că au fost folosite la transportul migranților pe teritoriul statelor Ungaria și Austria.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

Autorităţile austriece au informat că membrii grupării au transferat, în cursul anului 2021 și la începutul anului 2022, peste 36.000 de migranți ilegali pe ruta Ungaria-Austria, respectiv Ungaria-Slovacia-Cehia-Austria.

Câștigurile rezultate din traficul de migranți depășesc 152 de milioane de euro, costul unui transfer fiind, în medie, de peste 4.000 de euro per migrant. La percheziţia efectuată de poliţiştii de frontieră în Sighet, la unul dintre membrii români ai grupării, au fost identificate 27 de autoturisme posibil folosite la transportul migranților pe teritoriul Ungariei și Austriei.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
FANATIK.RO
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI