Gestul eroic al lui Ion Dinculeasa i-a impresionat pe italieni. Publicația Corriere della Serra a scris cum românul s-a aruncat joi în apele râului Tibru pentru a salva o femeie de 45 de ani din Florența, care venise să-și viziteze rudele din Roma.

„Stăteam cu un prieten la masă, lângă apă, când am auzit căzătura dar nu am prea băgat de seamă. Băiatul care era cu mine a zis că cineva a aruncat un sac cu gunoaie în apă dar când ne-am uitat mai bine am văzut capul femeii care se zbătea să iasă la suprafață și striga «Aiuto! Aiuto!». Atunci am lăsat cheile și i-am spus prietenului meu că mă duc după ea”, a declarat Ion Dinculeasa pentru Rotalianul.

Gorjeanul, care lucrează de 15 ani la Isola Tiberina, o mică insulă urbană de pe râul Tibru, a mărturisit că țipetele femeii au fost auzite de zeci de oameni, care nu au avut însă curajul să sară în apă.

„A căzut în apă și se îndrepta spre cascadă, dacă n-ajungeam într-un minut, o pierdeam. Nu știa nici să înoate. Din fericire am reușit să mă prind de un fier, altfel ar fi trebuit să-i dau drumul până nu ne trăgeau curenții pe amândoi. Am stat în apă mai bine de 15 minute și nu mi-era frică pentru mine, cât mi-era frică pentru fata aia”, a povestit Ion Dinculeasa despre cum a fost și el la un pas de moarte.

Românul a spus că femeia intrase în șoc hipotermic până la sosirea pompierilor, însă niciunul dintre martorii aflați în zonă nu au încercat să-l ajute.

„Nu a mișcat nimeni un deget, cei are se aflau pe pod luminau înspre noi cu lanternele și făceau poze sau filmau dar nu a făcut nimeni nimic până nu au sosit pompierii”, a spus românul.

„Eu mă țineam de fierul ăla cu o mână și cu cealaltă o țineam pe femeie și încercam să stau de vorbă cu ea, să nu-și piardă cunoștința. O întrebam de unde este, de ce s-a aruncat în apă, ce a împins-o să facă gestul ăsta. Mi-a zis că e din Firenze și că a căzut în apă, nu s-a aruncat ea și nu voia să se sinucidă, așa cum am văzut apoi că au scris unele ziare italiene. Am simțit că miroase a băutură și mi-am dat seama că probabil a căzut”, a povestit românul considerat erou, pentru sursa citată.

Echipele de intervenție au sosit la fața locului după aproape 15 minute. Presa din Italia a scris că femeia a fost salvată datorită curajului de care a dat dovadă Ion Dinculeasa.

„Înainte de asta eram un nimeni, acum toată lumea îmi trimite mesaje și mă felicită”, spune Ion puțin amuzat dar încântat de acest lucru.

Gorjeanul, în vârstă de 44 de ani, a povestit că, a vizitat-o la spital pe femeia pe care a salvat-o.

„Am fost la ea la spital când am ieșit de la muncă, era vreo 1:00 noaptea. Era încă în stare de șoc. Mi-a mulțumit și mi-a zis că se va întoarce la Roma, când se va reface, să ne vedem”, a mărturisit românul.

Mândri de gestul lui Ion Dinculeasa sunt și copiii acestuia. Cei doi băieți ai săi sunt bucuroși că tatăl lor este un exemplu.

sursă foto: Rotalianul.com


Citește și Euronews a realizat un reportaj despre ”Satul fără hoți din România ”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News