Comentează«M-a făcut să mă simt foarte important»
Instrumentul desenat de artistul român a fost folosit la înregistrările albumului “Load” (1997) şi încă mai este utilizat de liderul formaţiei americane în apariţiile live. Muradian s-a întâlnit cu Hetfield şi cu Kirk Hammett, cei doi chitarişti ai trupei, în Seattle, în 1995. “M-am văzut cu aceşti doi băieţi în culise, înainte de concertul trupei Metallica, la Sonics Arena din Seattle.
Adevărate «animale» pe scenă, idoli pentru atâţia tineri, Hetfield şi Hammett m-au făcut atunci să mă simt foarte, foarte important. Curaţi, foarte manieraţi, un pic timizi, ambii m-au impresionat mult, astfel că am devenit un fel de fan al lor”, a povestit Muradian întâlnirea cu membrii trupei Metallica.
Artistul a adăugat: “De fiecare dată am avut o senzaţie nemaipomenită urmărindu-i când foloseau instrumentele pirografiate de mine. Vă mărturisesc, e ceva de nedescris să-i vezi pe Hetfield sau pe BB King pe scenă, în lumina reflectoarelor, cântând în faţa a mii de fani la chitarele la care eu transpirasem zile întregi lucrând”.
Ce e pirografia
Pirografia sau pirogravura este arta de a desena pe obiecte din lemn, din hârtie, din piele sau din os, cu ajutorul unui vârf de metal înroşit în foc sau cu un termocauter. Înainte de 1989, când mai toţi elevii aveau incluse în programă orele de “lucru manual”, singurele instrumente folosite în pirogravură erau fie fabricate rudimentar, în casă, fie modeste aparate de pirogravat aduse din vechea URSS.
Lucrările sale ajung să se vândă chiar şi cu câteva mii de euro
Dumitru Muradian lucrează pe instrumente muzicale, dar şi portrete, naturi moarte, reproduceri şi icoane, pe lemn sau pe carton. Una dintre comenzile importante a fost pirografierea, între 2000-2002, a icoanelor dintr-o biserică românească ortodoxă din Hayward, California. “Lucrările mele pot avea de la câţiva centimetri la câţiva metri pătraţi. E o muncă extrem de minuţioasă. Totul este lucrat manual, sub lupă, iar detaliile minuscule cer o deosebită răbdare. Tehnica de ardere este un proces îndelungat, în “straturi”. Timpul de lucru variază de la câteva ore la câteva sute de ore – depinde de detaliile din respectiva imagine, dar şi de mărimea ei. O greşeală cu greu se mai poate remedia. De aceea şi preţurile sunt relativ ridicate, de la câteva sute la câteva mii de euro”, spune Dino, care i-a imortalizat cu aparatul său minune, printre alţii, pe Sorin Ovidiu Vîntu, Gigi Becali, Mihaela Rădulescu, Mirel Rădoi sau Florin Salam.
”La noi sunt doar artizani”
Dino e mâhnit că, dintre toţi pasionaţii de pirogravură, nici un român nu reuşeşte să se ridice peste statutul de artizan. “La noi există foarte mulţi care fac pirogravură traditională, dar extrem de puţini, din păcate, reuşesc să considere această pasiune o artă şi să o trateze ca atare. În viziunea multora, un adevarat artist trebuie să fie sărac, flămând, puţin cam bolnav la minte şi la trup, nefericit, cu o inima zbuciumată şi cu un suflet trist, neînţeles. Eu mă pot considera un norocos: n-am nimic din toate acestea, poate doar puţin mai… neînţeles. Ce ştiu însă cu certitudine este că pirografia reprezintă marea pasiune a vieţii mele, pe care o fac şi-o voi face mereu, cu o infinită plăcere”.
Se întristează că pirografia nu e considerată o artă
Creator al unei noi tehnici de pirografie, Dino s-a lovit de conservatorismul multora: “Am auzit mereu întrebările «Cum e posibil să fie pirogravură, când lemnul a rămas neted şi lucios, fără nici o indentaţie?» şi «Cum de evantaiul de tonuri este atât de mare, de la aproape alb la aproape negru?» În opinia multora, ceva «necurat» era la mijloc… era un fel de «prea frumos ca să fie adevărat». Aceleaşi reacţii le sesisez mai mereu, fie în Romania, SUA, Canada sau aiurea. Asta se întâmplă din cauză că pentru mulţi e foarte greu să treacă peste stereotipuri cimentate de secole. Pirogravura, în opinia multora, nu poate fi decât un meşteşug, o artă populară, un artizanat, ceva pur decorativ, naiv şi ieftin, aşa cum o ştie o lume întreagă de-atâta amar de vreme. La început, comentariile de genul «asta nu este o artă» mă întristau, dar acum nu le mai aud şi nici nu le mai iau personal. Ba din contră, mă îndeamnă mai mult să arăt că atunci când faci ceva cu pasiune şi cu convingere, nu se poate să nu reuşeşti. Iar eu tot asta încerc să fac de mai bine de 45 de ani: să şterg aceste stereotipuri în ceea ce priveşte Pirografia. Grea misiune, un fel de luptă cu morile de vânt…”.