Cetățeanul român căutat de Europol se numește Miluţ-Liviu Ciucheş și, potrivit paginii publicate despre acesta de Poliţia Română, a constituit în aprilie 2014, în timp ce se afla în Irlanda, împreună cu alți români, un grup de criminalitate organizată cu scopul obținerii de venituri financiare din fapte ilegale. Membrii grupării sunt suspecți de mai multe infracțiuni de șantaj, omor calificat, tentativă la omor calificat și tâlhărie calificată.

Pe lista Europol se află 61 de bărbaţi şi o singură femeie. Cei urmăriţi sunt suspecţi sau condamnaţi pentru fraude, trafic de droguri, jafuri şi omoruri. Unii au reuşit să se sustragă executării unor pedepse mari cu închisoarea.

Foto: Europol

Profilele celor 62 de infractori căutaţi sunt accesibile public pe o pagină de internet dedicată special: eumostwanted.eu. Europol consideră că mulţi dintre cei căutaţi desfăşoară activităţi care nu dau nimic de bănuit, undeva în lume, şi intră în relaţii normale cu oameni care nu îi suspectează de nimic, de unde şi titlul listei de anul acesta – „Ascunși la vedere”.

Cel mai cunoscut nume de pe listă este austriacul Jan Marsalek, 41 de ani, fost director general al agenţiei de plăţi Wirecard din Germania. Acesta este „puternic suspectat” de către Europol de comiterea unor fraude comerciale în grup organizat, a unui caz deosebit de grav de delapidare şi a altor infracţiuni economice şi împotriva proprietăţii.

Pentru unii dintre cei căutaţi se oferă şi recompense. Spre exemplu, pentru informaţii despre germanul Norman Volker Franz (51 de ani), condamnat la închisoare pe viaţă pentru două omoruri, Europol oferă 25.000 de euro.

Agenţia europeană a început să publice astfel de liste din 2016 şi a reuşit să aresteze 110 infractori. În 41 din aceste 110 cazuri s-a pornit de la informaţii trimise prin intermediul paginii eumostwanted.eu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News