Un român și-a dat în judecată soția când a aflat că nu este tatăl fetei pe care a crescut-o 20 de ani. Apărarea: „Trăsăturile erau asemănătoare”

În instanță, bărbatul a arătat că el și fosta lui soție s-au căsătorit la începutul anilor ‘90, iar după 12 ani de relație, soția lui a născut o fată pe care a crescut-o ca fiind a lui. În 2021, cuplul a divorțat „din culpă comună”, iar bărbatul a aflat de la un vecin că fata pe care a crescut-o „nu este, în realitate, fiica sa”. 

„O stare de nemărginită tristețe și dezamăgire”

Bărbatul a explicat în instanță că „în urma aflării acestei veşti şocante” a deschis un proces de tăgadă a paternității, în cadrul căruia a fost realizat și un test ADN, iar suspiciunea i-a fost confirmată: copilul de sex feminin pe care l-a crescut până la 20 de ani crezând că-i este părinte are „un alt tată biologic”. 

„Deși pârâta (n.r. – fosta soție) cunoştea situaţia reală, a încercat tăgăduirea acestor aspecte nu numai în ultimii 20 de ani, dar şi pe parcursul judecării procesului având ca obiect tăgada paternităţii”, a reclamat bărbatul în proces. 

Reclamantul a mai arătat că „aflarea adevărului, la aproximativ 20 de ani de la data naşterii celei pe care a considerat-o fiica sa şi pe care a crescut-o ca atare, dar şi cea care i-a spus tată în tot acest timp, i-a produs o stare de nemărginită tristeţe şi dezamăgire”.

Recomandări

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

„S-au creat legături de atașament între cei doi”

În procesul pentru daune morale, bucureșteanul a mai arătat că „s-a simţit înşelat şi extrem de dezamăgit de decizia luată de fosta soţie de a îi ascunde un aspect de o importanţă majoră în viaţa oricărei persoane”.  

Bărbatul a mai subliniat că momentul în care un vecin i-a spus adevărul l-a făcut să se simtă „extrem de jenat, simţind că se află într-o poziţie ridicolă, dat fiind că nu a cunoscut situaţia reală vreme de 20 de ani, dar oameni din afara familiei sale o ştiau deja”. 

„În cei 20 de ani în care a crezut că are o fiică s-au creat legături de ataşament între cei doi, iar aflarea acestei veşti i-a zdruncinat întreaga viziune asupra a ceea ce credea a fi fost familia sa”, a punctat avocatul bărbatului.

Petentul mai susține în proces că fosta sa soție „i-a refuzat practic şansa de a avea urmaşi în viaţă, fiind tardiv acum să se mai gândească la o astfel de posibilitate”. „Prin declaraţiile false făcute în faţa autorităţilor şi prin ascunderea adevărului vreme de 20 de ani, pârâta i-a luat dreptul de a alege în cunoştinţă de cauză cu privire la propria viaţă”, s-a mai arătat în cererea de chemare în judecată.

Recomandări

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

„Și pârâta s-a aflat în eroare”

Fosta soție a bărbatului care a deschis procesul s-a apărat în proces spunând că toate afirmațiile referitoare la ascunderea paternității copilului sunt false. Femeia a susținut că „a avut convingerea” că soțul său este tatăl fetei, pentru că „în perioada concepţiei copilului, existau raporturi conjugale între aceştia”. 

„Pentru ca răspunderea civilă să fie angajată, nu este destul să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul ce a fost produs, ci este necesar ca această faptă să poată să îi fie imputată, adică să existe dovezi care să probeze ca ar fi acţionat cu vinovăţie”, a explicat avocatul femeii în proces.

Apărarea argumentează că soția n-ar fi comis o faptă ilicită pentru că „şi pârâta s-a aflat în eroare şi datorită faptului că trăsăturile fizice ale copilei erau asemănătoare cu cele ale reclamantului”. Mama a mai arătat în proces că deseori cunoscuții spuneau că fata „seamănă foarte mult cu tatăl ei”, care s-a dovedit a nu fi tatăl biologic. 

În plus, femeia dată în judecată s-a apărat spunând că „prejudiciul nu există”, iar dacă ar exista „nu poate fi atât de grav, încât să justifice suma solicitată”. „Dreptul la imagine nu a fost atins, nu a putut produce un prejudiciu de o asemenea gravitate care să justifice pretenţiile reclamantului, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu este persoană publică”, s-a mai apărat femeia, insistând că „a avut convingerea” că fostul său soț este tatăl fiicei sale. 

Recomandări

Vreau mai multe predicții: de la cum va fi lumea condusă de Trump la cum va arăta România condusă de Ciolacu, Simion, Ciucă, Lasconi sau Geoană!

Nu a fost dovedită o relație extraconjugală

Judecătorul a arătat că pentru admiterea cererii și acordarea daunelor este nevoie să fie îndeplinite trei condiții: 

• să existe fapta ilicită 
• să fie dovedită vinovăția femeii 
• să existe un prejudiciu. 

„Instanța nu poate constata existența unei fapte ilicite în sarcina pârâtei bazându-se doar pe împrejurarea că paternitatea fiicei sale a fost tăgăduită, reclamantul fiind nevoit să demonstreze, deopotrivă, împrejurarea că pârâta, în concret, a încălcat obligația de fidelitate, neputând fi în sarcina acesteia din urmă să demonstreze un fapt negativ, anume că nu a avut o relație extraconjugală de-a lungul căsătoriei”, se arată în sentința pronunțată de instanță, care nu este definitivă, fiind atacată, în 5 septembrie 2024, cu apel. 

Documentul studiat de Libertatea arată că femeia dată în judecată s-a apărat spunând că fiica ei a fost concepută prin parcurgerea unor proceduri de fertilizare in vitro, făcând de-a lungul anilor mai multe astfel de intervenții la o clinică de specialitate din București. 

Bărbatul a replicat în proces că fosta sa soție nu putea urma procedura de fertilizare in vitro în 2003, clinica menționată în documente fiind deschisă în 2008.

Obligația de fidelitate nu a fost încălcată

„Deși, într-adevăr, clinica în discuție a fost înregistrată în 2008 în Registrul Comerțului, instanța reține că, din actele existente la dosarul cauzei, nu rezultă dacă clinica a funcționat și anterior respectivului an, neexistând obligația înregistrării în sensul Legii 31/1990 privind societățile comerciale pentru toate instituțiile medicale, astfel cum reiese și din dispozițiile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 153/2003”, a explicat judecătorul.

Bărbatul a mai arătat că nu știe ca soția sa să fi încercat fertilizarea in vitro și că „oricum, nu și-a dat acordul pentru urmarea procedurii, deși ar fi fost obligatoriu potrivit normelor legale în vigoare la acest moment”. 

„Cu privire la aceste susțineri, instanța reține că urmarea de către pârâtă a unor proceduri de fertilizare in vitro în lipsa acordului său tot nu ar constitui o încălcare a obligației de fidelitate, neimplicând întreținerea de către pârâtă a unor relații sexuale în afara căsătoriei, ci parcurgerea unor proceduri medicale”, a mai explicat instanța, care a respins cererea reclamantului.

Judecătoria, a cărei sentință nu este definitivă, arată că „fapta ilicită” a femeii nu există, din moment ce nu a fost dovedit că știa faptul că fiica sa nu este a soțului său și a ascuns acest lucru. Pe de altă parte, instanța a arătat că prejudiciul material invocat de reclamant nu este justificat. „De asemenea, nu a probat niciun alt tip de prejudiciu moral încercat din aflarea veștii că copilul nu-i aparține”, a mai arătat judecătoria, a cărei decizie a fost atacată cu apel.  

Cazul similar judecat în Franța

Avocatul Lavinia Tec, profesor de Drept Civil la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, a explicat pentru Libertatea că decizia din cazul femeii date în judecată de fostul soț este justă atât timp cât „reclamantul nu a dovedit că fosta soție este autoarea minciunii privind paternitatea/filiația și nu a dovedit fapta și culpa ei”. 

„În Franța există o hotărâre recentă în care un terț care a recunoscut copilul unei femei căsătorite a obținut daune pentru prejudiciul moral suferit în urma anulării recunoașterii paternității. Dar s-a dovedit că, în acel caz, cuplul căsătorit a știut de la început că terțul nu e tatăl, dar l-au lăsat să creadă că e tată și l-au lăsat să dezvolte relații cu copilul. Reclamantul a dovedit că minciuna l-a afectat din punct de vedere psihologic prin ruperea bruscă a legăturilor cu copilul. Prejudiciul, a constatat instanța din Lyon în 2022, a constat în pierderea șansei de a crește un copil și a-l considera al său. În astfel de cazuri esențial este să se dovedească îndeplinirea răspunderii civile delictuale”, a explicat Lavinia Tec, pentru Libertatea.  

Cadrul universitar consideră că procesul judecat la București prezintă interes și din perspectiva apărării femeii, care ar fi conceput copilul prin fertilizare in vitro. „Nu se menționează dacă acesta (n.r. – copilul) a fost conceput cu terț donator sau cu sperma fostului soț.  

Speța creează contextul pentru a explora răspunderea civilă între foștii soți atunci când soția a conceput copilul cu terț donator fără consimțământul soțului, încălcând astfel cerințele art. 442 din Codul Civil. Minciuna asupra paternității biologice și concepția prin fertilizare in vitro (FIV) cu terț donator fără consimțământul soțului pot antrena atât răspunderea civilă a (fostei) soției, vinovată de minciună privind concepția și paternitatea biologică, cât și a prestatorului de servicii în materia RUAM (n.r. – reproducere umană asistată)”, a mai punctat profesorul timișorean.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro