Românul a făcut asta în mijlocul cetățenilor și turiștilor indignați, care-l priveau și nu le venea să-și creadă ochilor.
Bărbatul de 44 de ani a avut timp să-și scoată pantofii și șosetele și cel mai probabil și pantalonii, pentru a intra apoi în fântâna-monument de netulburat de aglomerația din jurul lui.
După ce l-au observat de departe, militarii unei patrule de carabinieri din Gara Quirinale, din Roma, în trecere, s-au apropiat imediat de fântână și l-au blocat pe bărbatul pe jumătate gol, apoi s-au aliniat în fața lui pentru a acoperi acel spectacol de ochii trecătorilor.
Românul a fost acuzat de încălcarea interdicției de a intra în fântâni istorice și amendat cu 500 de euro, conform regulamentului Poliției Urbane.