Tragedia a avut loc într-o familie de români stabilită în localitatea Ome din provincia italiană Brescia. Din primele reconstituiri făcute de carabinieri rezultă că un bărbat de 55 de ani și-a atacat cu un cuțit soția, pe care a înjunghiat-o de patru ori și a lovit-o cu o sticlă, scrie rotalianul.com.

După ce a comis oribila faptă, românul și-a pus capăt zilelor, după ce s-a înjunghiat cu cuțitul și a înghițit mai multe pastile.

Descoperirea macabră a fost făcută luni de fiul soților care și-a găsit părinții morți în locuință. Potrivit criminaliștilor italieni, crima, urmată de sinucidere, ar fi avut loc, însă, cu o zi în urmă.

Bărbatul le-a povestit polițiștilor că a intrat la bănuieli, după ce atât mama, cât și tatăl său nu i-au mai dat nicio veste de mai multe zile.

Potrivit presei din Italia, românca ucisă lucra ca îngrijitoare, iar soțul ei era șofer deoarece ar fi avut probleme psihice, depistate încă de când se afla în România.

Carabinierii au demarat o ancehtă pentru a afla ce l-a determinat pe bărbat să comită crima și apoi să se sinucidă. Totodată, anchetatorii iau în calcul și ipoteza potrivit căreia alte persoane să fi fost implicate în cazul înfiorător.


Citește și VIDEO/Silvia Dumitrache, activistă româncă în Italia, cunoaște bine poveștile femeilor venite la muncă și durerile ”orfanilor albi”. ”Nu știu mesaj mai dramatic decât al unui copil care se sinucide”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News