Concret, sâmbătă, 14 iulie, românul în vârstă de 46 de ani a ajuns la Punctul de Trecere a Frontierei Naidăș,  județul Caraș-Severin, pentru efectuarea formalităţilor de control la frontieră un cetățean român. Poliţiştii au descoperit că maşina condusă de român, maca Mercedes, în valoare de 25.000 de euro, figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare. Alerta a fost introdusă de autorităţile din Italia, în luna mai a anului 2017.

Luat la întrebări de poliţiştii de frontieră, românul, domicilat în judeţul Dâmboviţa, le-a spus că a cumpărat maşina în luna decembrie anul 2016, de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaște. Acesta a mai spus că nu ştia faptul că autoturismul este căutat de autorități.

Poliţiştii de frontieră au confiscat maşina Mercedes la sediul Sectorului  Poliţiei de Frontieră Naidăș, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie luate  măsurile legale.

Un caz similar a avut loc în luna mai, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș. Atunci, un român care se întorcea tot din Italia a rămas fără maşina de 4.000 de euro la graniţă. Poliţiştii de la frontieră au descoperit că autoturismul, marca Audi A3, condus de cetăţeanul român, era căutat de autorităţile din Italia.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Foto: Poliţie de Frontieră


CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV/ Misterul cadavrelor de la fabrica de ciment din Bucureşti. Paznicii au fost filmaţi cu câteva ore înainte să moară

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cine este cântărețul cunoscut în România care intră în parlament pe listele POT: ”Scena politică s-a schimbat total”
FANATIK.RO
Cine este cântărețul cunoscut în România care intră în parlament pe listele POT: ”Scena politică s-a schimbat total”
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI