Gennady Shcherbakov, de 59 de ani, stătea și bea în fața scării unui bloc din Moscova. La un moment dat, vecinii au chemat poliția, pentru că bărbatul se îmbătase și făcea gălăgie.

Gennady nu a fost însă deloc cooperant la sosirea echipajului de poliție, potrivit BBC. Fără să stea prea mult pe gânduri, a înșfăcat o piscă ce trecea în acel moment pe acolo, a scuturat-o pentru a o agita bine, apoi a aruncat-o în fața polițistului.

Felina s-a prins cu ghearele chiar de fața ofițerului, provocându-i ”zgârieturi serioase”.

Bărbatul spune că pisica l-a atacat singură pe polițist

Ulterior, bărbatul a negat acuzațiile, spunând că pisica l-a atacat din proprie inițiativă pe polițist.

Fapta lui Genaddy se încadrează prevederilor articolului 318 din codul penal, privind violența împotriva unui oficial public, astfel încât atacul său cu pisica îi poate aduce o condamnare la cinci ani de închisoare.

Conform televiziunii rusești Ren TV, evenimentul a avut loc pe 4 octombrie 2018, dar polițiștii au deschis dosar penal pe numele bărbatului abia după un an de zile.

Nu este clar de ce autoritățile au așteptat un an până să-l pună pe bărbat sub acuzare. De asemenea, nu se știe dacă pisica a fost rănită și ce s-a întâmplat cu ea între timp.  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro

O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Pomul pe care trebuie să-l plantezi în grădină în luna noiembrie. Va avea un an în plus de viață, recoltă mai bogată și aduce și noroc pe toate planurile
FANATIK.RO

I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO

Ce să pui în sacul de cartofi ca să nu încolțească și să fie buni săptămâni întregi. Orice gospodină are așa ceva în casă, dar puține știau secretul. Locul în care se țin, de fapt, cartofii în casă

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro

Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Observatornews.ro
Povestea româncei care cumpără case pentru Messi. A pornit de la zero şi a construit un imperiu imobiliar. Inima ei a rămas, însă, la Braşov
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI