„Pasagerii din clasa business au început să țipe și să-și ridice picioarele, în timp ce avionul rula pe pistă”, a declarat un pasager aflat la bordul avionului pentru News 12 The Bronx.

Reprezentanții United Airlines au anunțat că membrii echipajului au cerut ajutor oficialilor aeroportului „după ce au fost alertați de către pasageri” cu privire la existența unui șarpe la bordul aeronavei.

Poliția și angajații aeroportului au reușit să prindă și să scoată în siguranță din avion „șarpele de grădină”, a declarat Autoritatea Portuară din New York și New Jersey pentru CNN. 

În urma incidentului, „nimeni nu a fost rănit, iar operațiunile de la aeroport nu au fost afectate”, a transmis Autoritatea Portuară.

Potrivit Comisiei pentru resursele vieții sălbatice din Carolina de Nord , reptila descoperită în zborul United Airlines 2038 din Tampa face parte din specia șerpilor jartieră, care sunt sunt adesea numiți și „șerpi de grădină”. 

Acești șerpi nu sunt veninoși și, într-adevăr, se găsesc adesea în grădini, unde ajută la menținerea controlului dăunătorilor.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News