Potrivit armatei nord-coreene, rachetă care transporta un satelit militar de observare, a a căzut în Marea Galbenă din cauza unui incident tehnic.
„Noua rachetă de transport de satelit Cheollima-1 s-a prăbuşit în Marea Vestului (n.r. – denumirea coreeană pentru Marea Galbenă). Aceasta şi-a pierdut avântul din cauza unui demaraj anormal al motorului în două trepte”, a transmis agenţia de stat KCNA.
Statele Unite au condamnat „cu fermitate” lansarea unei rachete prezentate drept satelit militar de către Coreea de Nord, care „creşte tensiunile”, potrivit unui comunicat al Casei Albe, informează AFP.
„Această presupusă lansare spaţială foloseşte tehnologii legate direct de programul de rachete balistice intercontinentale al Coreei de Nord. Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea teritoriului american şi pe cea a aliaţilor săi, Coreea de Sud şi Japonia”, a spus Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate.
La rândul său, prim-ministrul japonez Fumio Kishida a menţionat că ar fi vorba de o „posibilă rachetă balistică”.
Coreea de Nord a anunţat marţi că va lansa între 31 mai şi 11 iunie un „satelit de recunoaştere militară” pentru „a face faţă acţiunilor militare periculoase ale Statelor Unite şi ale vasalilor săi”, Japonia estimând că va fi vorba de o lansare de rachetă balistică mascată.