La ieșirea de la audieri, Vlad nu a vrut să stea de vorbă cu jurnaliștii și a luat-o la fugă pe stradă.
O reacție la fel de ciudată avut-o procurorul George Bălan, care, cercetat în același caz, la ieșirea de la audieri s-a postat în fața camerelor de luat vederi și a făcut o singură declarație, fără ca jurnaliștii să-i adreseze o întrebare în acest sens.
”Cauza nu are legătură cu telefonul dat premierului”, s-a limitat să declare procurorul George Bălan, la plecarea de la DNA.
Procurorii George Bălan, membru al CSM, și Marcel Sâmpetru, consilier al acestuia, sunt acuzați de trafic de influență, iar DNA a început urmărirea penală împotriva acestora. Cei doi și-ar fi dorit posturile de procuror general al României și de șef al DNA, ocupate în prezent de Laura Codruța Kovesi și Daniel Morar. Ei sunt acuzați că ar fi negociat aceste funcții cu lideri ai USL. Procurorii DNA au descins, în această dimineață, la CSM și au făcut percheziții la domiciliul acestora.
Procurorul George Bălan a fost interceptat de anchetatorii DNA din luna februarie, ca urmare a autorizaţiilor obţinute de la instanţa supremă, el având convorbiri cu mai multe persoane, între care Marcel Sâmpetru, comisarul Mihai Vlad – şeful SIPI Ilfov, dar şi cu premierul Victor Ponta.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro