După ce i-a avut ca oaspeţi pe Erika Eleniak (Baywatch) şi Christopher Atkins (Laguna Albastră), şeful circuitului Superkombat vrea să intre şi în industria cinematografică, iar Logan ar urma să fie rolul principal în viitorul film de acţiune care ar urma să fie turnat în România.
Americanul are centura neagră în karate şi peste 50 de roluri în astfel de producţii, presa de specialitate clasându-l în topul celor mai mari speranţe de la Hollywood şi totodată un sex-simbol, fiind deja pe coperţile mai multor reviste.
„Fiind deja implicat în lumea sporturilor de contact, filmul va fi de acţiune şi îi putem folosi, de exemplu, pe unii dintre luptătorii de la Superkombat, Moroşanu sau Alexandru Lungu în următoarele producţii. Paul este un real talent, cu siguranţă poate înlocui actuala generaţie de eroi precum Stallone sau Statham”, a declarat Irimia, aflat în plină pregătire pentru expansiunea la nivel mondial a Superkombat, urmând să organizeze evenimente în Olanda, Elveţia şi Italia.
 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News