„OMS estimează că până la zece milioane de persoane sunt expuse riscului de a dezvolta o formă de tulburare mintală, variind de la anxietate și stres până la afecțiuni mai severe”, a declarat Jarno Habicht, reprezentantul OMS în Ucraina, într-o conferință de presă la Geneva, unde a participat prin conexiune video.

Afecțiunile mai grave includ tulburarea de stres posttraumatic cauzată de evenimente stresante. Pentru a face față cazurilor în creștere, OMS a lansat servicii de asistență online la care pot apela ucrainenii.

În același timp, oficialul OMS a avertizat că din cauza scăderii temperaturilor se vor înmulți cazurile de boli respiratorii, precum și accidentele de circulație, ca urmare a deplasării pe străzi neluminate.

De la începutul invaziei ruse, sistemul de sănătate al Ucrainei este sub presiune constantă, până acum existând cel puțin 700 de atacuri asupra unor unități medicale, conform datelor OMS. Presiunea a devenit și mai mare odată cu înmulțirea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice, lovituri care au început în luna octombrie și au provocat frecvente întreruperi ale alimentării cu electricitate, apă și căldură.

Moscova neagă că a vizat civilii în ceea ce numește „operațiunea militară specială din Ucraina”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI