În timp ce vedetele se întrec în apariţii spectaculoase la malul Mării Negre, weekend de weekend pe parcursul întregii veri, există şi români care au văzut cum arată litoralul autohton doar în poze sau la televizor. Aproape un sfert dintre românii care au participat la un studiu IRES, dat publicităţii de curând, au spus că nu au fost niciodată la Marea Neagră.
În acelaşi studiu se mai arată că o treime dintre românii care obişnuiau să meargă în concediu în străinătate au renunţat anul acesta, din cauza lipsei banilor, la această plăcere.

«Nu ne permitem o vacanţă pe Litoral»

  • Elisabeta Szabo (77 de ani), florăreasă, Cluj-Napoca: “Eu am lucrat toată viaţa într-o fabrică şi aveam dreptul la concedii doar iarna, când nu avea sens să merg la mare”.
  • Angelica Protiuc (45 de ani), secretară, Suceava: “Am o fiică studentă, aşa că eu şi soţul meu nu ne permitem o vacanţă pe Litoral, mai ales că avem salarii destul de mici”.
  • Vergică Dinculeasa (43 de ani), şomer, Craiova. “Eu am văzut marea doar la televizor, că nu mi-am permis să merg pe Litoral. Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată la mare”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News