Începând de joi, de la ora locală 17:00 (8:00 GMT), aproximativ 400.000 de locuitori ai acestui oraş, unde îşi are sediul guvernul australian, a intrat în izolare.
„Este cel mai grav risc sanitar întâmpinat în teritoriu de la începutul anului şi chiar de la începutul pandemiei”, a apreciat Andrew Barr, şeful de guvern al teritoriului capitalei australiene.
O persoană testată pozitiv pentru COVID a fost în contact cu populaţia într-un moment când era contagioasă, a precizat Andrew Barr.
De la începutul pandemiei, la Canberra nu a fost instituită niciodată până acum vreo carantină, spre deosebire de multe alte oraşe australiene.
Peste zece milioane de persoane care trăiesc în cele două metropole ale ţării, Melbourne şi Sydney, se află în prezent în carantină.
De asemenea, de miercuri a fost decretată intrarea în izolare a unei mari părţi din vestul statului New South Wales, autorităţile exprimând preocupări pentru eventualele consecinţe ale unei epidemii în cadrul populaţiei aborigene, considerată mai vulnerabilă la coronavirus.
„Cer întregii noastre comunităţi aborigene să stea acasă, să se testeze în caz de simptome şi, evident, să se vaccineze cât mai repede posibil”, a declarat Marianne Gale, ministrul sănătăţii din New South Wales.
În încercarea de oprire a răspândirii virusului, autoritățile au decis ca o parte dintre olimpicii australieni să stea în carantină 28 de zile.
Australia a adoptat strategia „Zero COVID”, dar varianta Delta, puternic contagioasă, pare să fi schimbat situaţia, iar australienii au obosit de aceste carantine repetate.
Până în prezent, Australia a înregistrat peste 37.500 de cazuri de COVID şi 946 de decese asociate acestei maladii, la o populaţie de 25 milioane de locuitori.
FOTO: Profimedia