De la sublim la ridicol nu e decat un pas. Foarte mic! Pas pe care autoritatile romane l-au facut cu prisosinta dupa atentatele de la 11 septembrie. N-a fost de ajuns o reactie ferma si corecta fata de SUA si fortele NATO, pe care Guvernul de la Bucuresti a facut-o, in prima faza, foarte prompt… Au urmat sedinte peste sedinte, consultari pe teme de securitate, teroristi peste tot, antrenamente contra antraxului – toate, elemente de recuzita intr-un spectacol prost pus in scena la Bucuresti dupa acea data fatidica. De parca noi, romanii, eram asaltati de ciracii lui Osama ben Laden la frontiere!
Ultima gogomanie: opozitia Prefecturii Capitalei fata de mitingul sindical care a avut loc ieri. Prefectul, om al PSD, reprezentant al Guvernului in teritoriu, si-a manifestat „temerea” fata de „infiltrarea unor persoane suspecte in randul manifestantilor”, in conditiile in care Romania a aderat la alianta internationala impotriva terorismului si a trecut repede pe lista „obiectivelor strategice” Piata Victoriei si gurile de metrou. Spre linistea guvernantilor, stim astazi ca, bineinteles, manifestarea de ieri a decurs cat se poate de pasnic si de normal, nici un „taliban” nereusind sa se „infiltreze” in randurile muncitorilor romani.
Un singur „terorist” a perturbat, pentru cateva momente, mitingul. Dar un „terorist” electoral: C.V. Tudor. Care a incercat sa se cocoate la tribuna amenajata in Piata Revolutiei in stradania de a-si mai drege capitalul electoral blegit. Noroc cu liderii sindicali, oameni cu scaun la cap, care nu l-au lasat sa-si faca „numarul”. In rest, „talibanii” ne-au iertat de data asta!
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!