Un lansator de rachete termobarice al armatei ruse a fost văzut de jurnaliștii CNN la sud de Belgorod, Rusia, aproape de granița Ucrainei, sâmbătă după-amiază.
The russian army has deployed the TOS-1 heavy flamethrower which shoots thermobaric rockets, the was South of Belgorod. pic.twitter.com/XCxMI3bNB3
— Frederik Pleitgen (@fpleitgenCNN) February 26, 2022
Lansatorul de rachete TOS-1, montat pe tancuri T-72, este capabil să lanseze rachete multiple cu focoase termobarice.
Nu există dovezi că astfel de arme au fost folosite în conflictul din Ucraina. Oficialii occidentali și-au exprimat însă vineri temerea că Rusia ar putea apela la ele.
Un astfel de oficial a declarat sub acoperirea anonimatului pentru Huffington Post că Moscova este frustrată de faptul că nu și-a atins rapid obiectivele în Ucraina.
„Teama mea este că Rusia ar putea folosi sisteme de artilerie, arme termobarice, pe care știm că le are și că le-a mai folosit în conflicte anterioare”, a spus oficialul.
Ce sunt armele termobarice
Aceste arme nu folosesc muniție convențională. În schimb, sunt umplute cu explozivi de înaltă temperatură și presiune.
Ele sunt uneori numite „bombe cu vid” deoarece aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie puternică și un val puternic de presiune, cu efecte distructive enorme, potrivit CNN.
Arma este extrem de eficientă împotriva oamenilor care se adăpostesc în tranșee. TOS-1 este folosit și pentru a anihila ținte din clădiri, fortificații și buncăre.
Potrivit site-ului britanic de știri iNews, ele pot vaporiza corpul uman și pot zdrobi organele interne.
Armele termobarice au fost folosite în Cecenia, cu consecințe înfiorătoare, potrivit organizației Human Rights Watch, scrie CNN. Utilizarea lor a fost condamnată de mai multe organizații non-guvernamentale.
Au fost pentru prima dată folosite în timpul războiului sovietic din Afganistan. Ulterior, au mai fost desfășurate și în războiul din Siria, potrivit The Guardian.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia