Mulți ignoră radarele Poliției Rutiere sau nu le observă, dar sigur nu respectă viteza maximă admisă pe puținele șosele de mare viteză din țara noastră, aidcă 100-130 km/oră.

Astfel, numai în ultima săptămână, mai precis 19 – 24 septembrie, polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale (BAMS) au depistat 32 de șoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

De exemplu, pe Autostrada A1, patru șoferi au fost înregistrați circulând cu viteze cuprinse între 182 km/h şi 208 km/h.

De asemenea, pe autostrada A2, aparatele radar au înregistrat cinci conducători auto care se deplasau cu viteze cuprinse între 179 km/h și 196 km/h.

Dintre aceștia, unui bărbat, de 34 de ani, care circula cu 179 km/h pe Autostrada Soarelui i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, iar femeia care i-ar fi încredințat acestuia autovehiculul este cercetată pentru comiterea infracțiunii de încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

Tot în această perioadă, pe autostrada A3, polițiștii au depistat 23 de șoferi care au depășit limita legală de viteză, deplasându-se cu viteze cuprinse între 168 km/h și 211 km/h.

Viteza maximă a fost înregistrată la data de 23 septembrie a.c., ora 11.12, la kilometrul 17 al Autostrăzii A3, când polițiștii au depistat un bărbat, de 45 de ani, care circula cu 211 km/h.

Conducătorii auto au fost sancționați contravențional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei și le-au fost reținute permisele de conducere, pentru 90 de zile.

Poliția Română reamintește că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

FOTO & VIDEO: Poliția Română


CITEȘTE ȘI… Amendă pentru depășirea limitei de zgomot! Aleșii au pus gând rău celor care fac renovări sau dau petreceri acasă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News